Noi reguli pentru alimentele destinate copiilor mici și persoanelor cu diete speciale


Noile prevederi, care se conțin într-un proiect aprobat de Guvern, se referă la alimente pentru sugari, copii mici, persoane cu nevoi medicale speciale, dar și pentru cei care urmează diete controlate, transmite IPN.
Ministra sănătății, Ala Nemerenco, a declarat că scopul inițiativei este consolidarea protecției grupurilor vulnerabile, astfel încât pe piața din Republica Moldova să ajungă doar produse de calitate și conforme standardelor europene.
„Consumul alimentelor neconforme destinate acestor grupuri poate genera riscuri majore pentru sănătatea umană”, susține ministra. Este vorba despre riscuri ca dezechilibrul nutrițional și reacțiile alergice.
Proiectul aduce reguli mai clare și mai sigure pentru aceste alimente, stabilind exact ce nutrienți trebuie să conțină produsele și cum trebuie prezentate și etichetate. În plus, definește procedura de aprobare a alimentelor înainte ca acestea să fie comercializate.
Autoritățile asigură că noile prevederi vor întări controlul asupra siguranței alimentelor și vor garanta că toți cei din grupurile vulnerabile au acces la produse sigure, sănătoase și adaptate nevoilor lor nutriționale.
.avif)
.avif)