Oleg Serebrian, întrevedere de rămas bun cu șeful Misiunii OSCE: „Cel mai mare succes al nostru este că am menținut pacea pe ambele maluri ale Nistrului”


Cei doi demnitari au discutat despre evoluția procesului de negocieri pentru reglementarea transnistreană în ultimii trei ani, iar oficialul de la Chișinău a subliniat că cea mai importantă realizare a fost – menținerea păcii.
„Cel mai mare succes al nostru în acești trei ani de conlucrare a constant în faptul că am menținut pacea pe ambele maluri ale Nistrului, am evitat adâncirea crizelor sociale și economice și escaladarea tensiunilor. Am știut împreună să evităm probleme noi legate de școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană, am găsit soluții la problemele ce apăreau periodic în sectorul agricol din raionul Dubăsari, am eliberat mai mulți deținuți ca oricând din temnițele de la Tiraspol. Toate astea s-au produs într-un context regional și internațional destul de complex și nu întotdeauna prielnic”, a spus Oleg Serebrian.
De asemenea, a fost evidențiat rolul activ al Misiunii OSCE în calitate de mediator în stimularea dialogului dintre Chișinău și Tiraspol și în apropierea celor două maluri ale Nistrului.
Viceprim-ministrul pentru reintegrare, aflat la final de mandat, i-a mulțumit ambasadoarei Kelly Keiderling pentru colaborarea constructivă și dedicarea manifestată pe întreaga durată a misiunii sale în țara noastră, transmițându-i cele mai bune urări de succes în activitatea viitoare.
Menționăm, că șefa Misiunii Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) în Republica Moldova, ambasadoarea Kelly Keiderling, se află la finalul său de mandat.
.png)
.png)