PAS lansează campania „Împreună avem grijă de viitorul Moldovei”: apel la unitate în prag de alegeri parlamentare


Inițiativa va continua pe parcursul următoarelor luni și are drept scop promovarea dialogului direct cu oamenii, în contextul alegerilor cruciale din toamnă.
Președintele PAS, Igor Grosu, a declarat că scrutinul din 28 septembrie va reprezenta un moment de cotitură pentru viitorul Republicii Moldova.
„Ne aflăm într-un moment decisiv. Fie dăm cu piciorul la tot ce am construit cu greu, fie aderăm la Uniunea Europeană în următorii patru ani. Este timpul să ne unim forțele, să combatem dezbinarea și să discutăm cu oamenii despre ce am realizat, unde am greșit și ce putem face mai bine,” a spus Igor Grosu.
Patru ani de reforme și investiții
Reprezentanții PAS subliniază că, în ultimii patru ani, au fost realizate progrese semnificative în multiple domenii:
- Menținerea păcii și democrației, într-un context regional tensionat;
- Creșterea investițiilor în localități – bugete de 3 ori mai mari pentru sate și orașe;
- Sprijin social extins – pensia minimă aproape triplată, salarii majorate pentru medici, profesori, polițiști și oameni de cultură;
- Investiții istorice în sănătate și educație, precum și deschiderea piețelor europene pentru exportatori.
PAS își propune să continue pe aceeași direcție, cu accent pe:
- Grija pentru viitorul țării și pentru pace – prin aderarea la UE;
- Grija pentru oameni – prin creșterea veniturilor și a sprijinului social;
- Grija pentru localități – prin modernizarea infrastructurii.
Apel la voluntariat și consultări publice
Campania include și un apel către cetățeni de a se alătura ca voluntari. Aceștia vor merge în sate și orașe pentru a informa corect populația și a combate dezinformarea. Doritorii pot afla detalii pe site-ul oficial: unpaspentru.md.
Totodată, PAS anunță deschiderea consultărilor publice pentru elaborarea noului Program de guvernare, care va transpune în practică „Planul pentru Moldova” propus de președinta Maia Sandu în alegerile prezidențiale din 2024. Primele consultări vor avea loc marți, 21 mai, de la ora 18:00, în domeniile Infrastructură și Energie, cu participarea deputaților, miniștrilor și secretarilor de stat.
Cei care nu pot fi prezenți fizic pot trimite propuneri prin formularul online:
Formular propuneri Program de Guvernare

