Proiectul PACCO, votat de Guvern


Veronica Mihailov-Moraru a precizat că la baza proiectului au stat decizii de ordin politico-juridic, cum ar fi deciziile Consiliului Suprem de Securitate din noiembrie 2024 și ianuarie 2025, prin care s-a evidențiat necesitatea de a intensifica eforturile pentru a combate criminalitatea organizată și corupția. Ministra a făcut trimitere și la audierile parlamentare cu privire la fraudele electorale.
„În baza tuturor avizelor recepționate, trebuie să evidențiem anumite riscuri aferente implementării proiectului, care prevede crearea unei noi structuri cu lichidarea celor două procuraturi specializate, procurorii urmând a fi detașați în Procuraturile teritoriale, delegați sau numiți prin concurs. Riscurile au fost enunțate pentru a fi revizuit proiectul dat, astfel încât să înlăturăm riscurile ce țin de continuitatea proceselor penale. Funcționalitatea și operaționalitatea unei Procuraturi specializate, termenii de implementare, mecanismul de transfer al procurorilor și al personalului auxiliar, precum și imperios necesar în viziunea Guvernului – asigurarea procesului de vetting”, a declarat Veronica Mihailov-Moraru.
În acest context, doamna ministru a venit cu o soluție de alternativă pentru această situație.
„Propunem a se analiza soluția alternativă propusă de către Ministerul Justiției, soluția de comasare a celor două procuraturi prin - fuziune. Astfel încât să se asigure o continuitate fără a afecta procesul respectiv și fără a se va afecta statutul procurorilor din funcții. Se va asigura continuitatea activității procurorilor și a personalului existent, se va asigura menținerea dosarelor aflate în curs de investigare sau examinare judiciară. Această soluție de alternativă este susținută și de către Consiliul Superior al Procurorilor. Soluția fuzionării corespunde intenției autorilor de proiect și conține mai multe avantaje ce țin de continuitatea măsurilor de investigare penală și păstrarea dosarelor pendinte, dar mai ales garanția menținerii nivelului de specializare a procurorilor. Va asigura o mai bună coordonare a investigațiilor și reducerea timpilor de reacție, eficientizarea resurselor administrative, dar mai ales va asigura evaluarea extraordinară a procurorilor.
Guvernul susține de principiu această inițiativă legislativă, dar cu condiția revizuirii proiectului de lege conform propunerilor de îmbunătățire a textului și continuarea consultărilor publice în definitivarea acestui proiect”, a mai spus Veornica Mihailov-Moraru.
Pe 20 februarie, proiectul de lege care prevede crearea PACCO a fost votat în prima lectură de 61 de deputați. Potrivit autorilor proiectului, urmează să fie consolidate eforturile de combatere a corupției și a criminalității organizate, prin reunirea competențelor într-o structură specializată unificată. Proiectul va fi dezbătut de Parlament, pentru a fi votat în lectură finală.
Consiliul Superior al Procurorilor a emis recent o declarație în care menționa că proiectul cu privire la crearea PACCO comportă un șir de riscuri și vulnerabilități. Membrii CSP, la rândul lor, nu susțin lichidarea Procuraturii Anticorupție și a Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Pentru a implementa o reformă echilibrată și eficientă, care să nu afecteze funcționalitatea sistemului procurorilor, CSP a propus fuzionarea procuraturilor specializate într-o structură unificată.

