Putin nu prevede să se ducă la Istanbul pentru negocieri cu Ucraina


Potrivit autorităților de la Moscova, „nu se ştie” dacă delegaţia ucraineană se va prezenta la negocierile ruso-ucrainene prevăzute la Istanbul, relatează News.ro cu referire la AFP.
„Nu, (n.r. - Putin) n-a prevăzut nimic pentru moment”, a declarat într-o conferinţă de presă zilnică un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.
Întrebat de AFP care sunt motivele pentru această decizie a lui Vladimir Putin, Peskov nu a răspuns. De asemenea, Kremlinul „nu ştie” dacă delegaţia ucraineană se va prezenta la negocierile bilaterale prevăzute la Istanbul, a anunţat el.
„Pentru moment, ucrainenii nu sunt acolo şi nu ştim dacă vin sau nu”, a declarat Peskov. „Nu ştim cum se vor desfăşura negocierile”, a mai spus el.
„Obiectivul” negocierilor prevăzute joi în Turcia cu Kievul este „instaurarea unei păci durabile” în Ucraina, a anunţat pe Telegram principalul negociator rus, Vladimir Medinski.
Medinski se declară, împreună cu membrii delegaţiei sale, „pregăriţi să desfăşoare o activitate profesională serioasă”.
„Obiectivul negocierilor directe propuse de Vladimir Putin este instaurarea unei păci durabile şi solide prin eliminarea cauzelor profunde ale conflictului”, a scris Medinski.

