Reacții pozitive la Kiev după întâlnirea Trump–Zelenski: „Vești bune, nu s-au certat”


„Dar sunt și vești bune: nu s-au certat. Deja e bine”, a scris pe Telegram parlamentarul Yaroslav Jelezniak.
La rândul său, Oleksii Honcharenko a transmis: „Salutare tuturor! Cel puțin deocamdată, nu a avut loc nicio ceartă.”
Publicația americană consemnează că mulți locuitori ai Kievului au privit cu scepticism vizita lui Zelenski la Washington, temându-se că Donald Trump ar putea încerca să-l preseze pe liderul ucrainean să accepte condițiile lui Vladimir Putin pentru încheierea războiului. Printre acestea se numără cedarea întregului Donbas, inclusiv a zonelor încă aflate sub control ucrainean, transmite HotNews.ro.
Trump le-a transmis liderilor europeni, după întâlnirea cu Putin din Alaska, că susține un plan prin care Ucraina ar ceda Rusiei teritorii neocupate încă, în locul unei încetări a focului.
„Cel mai probabil, Trump îl va presa pe Zelenski și pe europeni să accepte condițiile lui Putin – să retragă trupele din Donbas”, a spus pentru NYT Alevtina Harmash, o manageră de resurse umane de 37 de ani din Kiev.
„Speranța este pur și simplu ca Trump să se comporte mai reținut în prezența lor”, a declarat Taras Kalyta, un locuitor din Kiev de 51 de ani.
Cum a fost atmosfera în Biroul Oval
Atmosfera din Biroul Oval pentru întâlnirea de astăzi a fost mult mai bună decât scandalul exploziv care a avut loc în februarie, ultima dată când președintele Volodimir Zelenski s-a aflat în aceeași încăpere cu președintele Donald Trump, notează CNN.
Partea ucraineană a acordat o atenție deosebită pentru ca discuțiile să nu degenereze, scrie site-ul CNN. Zelenski a venit cu o scrisoare pentru Trump din partea soției sale și a elogiat mesajul primei doamne a SUA, Melania Trump, adresat lui Putin cu privire la copiii care suferă în timpul războiului.
După ce vicepreședintele JD Vance l-a acuzat de nerecunoștință în timpul întâlnirii din februarie, Zelenski a rostit cuvântul „mulțumesc” de patru ori în primele 10 secunde ale scurtei sale declarații de luni.
.png)
.png)