Renumita jucătoare din România, Simona Halep, se retrage din tenis
„Sunt împăcată, ştiu că nu am greşit cu nimic faţă de tenis. Vreau doar să mă odihnesc, sunt jucătoare de tenis profesionistă epuizată din punct de vedere emoţional. Vreau să las viaţa să mă surprindă. Nu ştiu ce se va întâmpla în viaţă, dar este un „La Revedere” din tenis, aici la Cluj, acasă. Am înţeles că este decizia corectă, că dacă nu te antrenezi zi de zi, nu poţi face faţă. Nu am regrete, privim înainte, poate aşa a fost să fie”, a declarat Halep, într-o conferinţă de presă la Cluj.
Potrivit News.ro, Simona Halep se retrage din tenisul profesionist la 33 de ani. Sportiva din Constanţa lasă în urmă un palmares impresionant, cu 24 de trofee, dintre care două de grand slam, şi 64 de săptămâni ca lider WTA.
Simona Halep a revenit în circuitul WTA la Miami Open, în martie 2024, după ce TAS a redus suspendarea sa pentru dopaj de la patru ani la nouă luni.
Ea a fost învinsă atunci de spaniola Paula Badosa, în prima partidă jucată de Halep după 569 de zile.
Marţi, la Cluj, ea a fost eliminată în primul tur la Transylvania Open de la Cluj-Napoca.