Reținerea șefului Biroului Vamal Centru // Serviciul Vamal promite colaborare deplină cu anchetatorii


„Combaterea corupției și promovarea unei culturi instituționale bazate pe integritate, legalitate și responsabilitate sunt obiective esențiale pentru Serviciul Vamal. Reiterăm angajamentul ferm față de principiul toleranței zero față de orice formă de corupție și subliniem că astfel de comportamente nu reflectă valorile și standardele instituției noastre”, precizează reprezentanții SV.
Totodată, instituția menționează că a inițiat, la rândul său, măsurile administrative necesare și va continua să coopereze deschis cu organele de anchetă pentru clarificarea completă a circumstanțelor cauzei.
Amintim că șeful Biroului Vamal Centru și un broker vamal au fost reținuți de CNA într-un dosar de corupere pasivă în circumstanțe agravante. Conform datelor prezentate, cei doi, împreună cu alte persoane încă neidentificate, au primit, în mai multe tranșe, peste 40 000 de dolari pentru a facilita trecerea prin vamă a unor mărfuri cu destinația finală în regiunea transnistreană.
.png)
.png)