Rusia acuză Ucraina că „amână” schimbul de prizonieri


Acordurile pentru schimbul de prizonieri de război cu vârsta sub 25 de ani, răniți și bolnavi, precum și predarea a 6.000 de cadavre, au fost încheiate în cadrul celei de-a doua runde de negocieri de la Istanbul, în care părțile au schimbat memorandumuri privind modalitățile de a obține o încetare a focului și o pace durabilă. Acest schimb a fost singurul rezultat concret al convorbirilor directe ucraineano-ruse de la Istanbul.
Negociatorul-șef al delegației ruse, Vladimir Medinski, a declarat sâmbătă că Rusia este pregătită să înceapă schimbul de prizonieri de război mai tineri de 25 de ani și grav bolnavi și returnarea celor uciși în luptă, așa cum au convenit cele două părți în Istanbul, dar că Ucraina a amânat schimbul pe termen nelimitat.
'Partea ucraineană a amânat pe neașteptate pe termen nelimitat primirea cadavrelor și schimbul de prizonieri. Din nu se știe ce motive, grupul de negociatori ucraineni nici măcar nu a făcut deplasarea la locul stabilit pentru a face schimbul. Ei dau diverse motive, toate destul de ciudate', a scris Medinski pe Telegram.
Medinski a dat asigurări că 'partea rusă, în strictă conformitate cu ceea ce s-a convenit la Istanbul, a început implementarea acordului umanitar pe 6 iunie, de a preda Ucrainei 6.000 de cadavre ale soldaților armatei ucrainene căzuți și schimbul de soldați grav răniți și bolnavi și prizonieri de război cu vârsta sub 25 de ani'.
'Primul lot de cadavre congelate de soldați ai Forțelor Armate ale Ucrainei, 1.212 de cadavre, a ajuns deja în camioane frigorifice la locul de schimb. Corpurile rămase sunt pe drum', a precizat el, menționând că grupul de contact al Ministerului Apărării rus este deja la graniță.
Medinski a cerut Kievului 'să respecte cu strictețe programul și toate acordurile la care s-a ajuns și să efectueze schimbul imediat'.
'Să permitem, așa cum s-a convenit, ca 1.200 de soldați și oficiali din fiecare tabără să aibă posibilitatea de a se întoarce acasă', a declarat el.
Medinski a cerut, de asemenea, 'preluarea cadavrelor celor 6.000 de soldați și ofițeri ai armatei ucrainene pentru ca familiile lor să le poată oferi o înmormântare decentă'.
'În plus, prima listă de 640 de prizonieri de război, clasificați drept 'răniți, grav bolnavi și tineri', a fost furnizată Ucrainei pentru a începe schimbul', a continuat el, potrivit AFP.
'Suntem la locul convenit. Suntem pregătiți să lucrăm. Canalele de televiziune, agențiile de presă și corespondenții mass-media străini pot veni și verifica personal acest lucru. Rusia se ține întotdeauna de cuvânt', a conchis el.
Ucraina nu a răspuns deocamdată acestor acuzații, notează AFP.
Cele două părți în conflict au făcut deja schimburi de aproximativ 1.000 de oameni de fiecare parte, atât militari, cât și civili, în urma primei runde de negocieri directe de la Istanbul, în mai.
Cu toate acestea, cele două țări sunt departe de o încetare a focului sau o soluționare de durată a conflictului.
.png)
.png)