Schema cu „ruda implicată în accident” // Doi străini, condamnați la închisoare după ce au înșelat mai multe persoane


Conform datelor prezentate, cei doi, împreună cu alte persoane neidentificate, au pus la cale o schemă prin care contactau telefonic victimele, informându-le că o rudă de-a lor ar fi fost implicată într-un accident, pentru a le extorca mijloace bănești.
Astfel, tânărul a înșelat o femeie de circa 3000 de euro, iar pe un bărbat – de 120 000 lei. Cât privește femeia, aceasta a încercat să inducă în eroare un bărbat de 10 000 de euro, însă din motiv că acesta a înțeles despre ce schemă e vorba și a ajutat oamenii legii, femeia a fost reținută în flagrant.
În cazul tânărului, instanța a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă de 5 ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis. În plus, acesta urmează să achite suma de 227 954 lei ca despăgubire pentru părțile vătămate.
Tânăra a fost condamnată la 5 ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis pentru femei. De asemenea, ea va plăti o amendă de 5 000 de unități convenționale (250 000 de lei).
Amândoi inculpați vor fi expulzați din Republica Moldova după executarea pedepsei și vor fi trimiși înapoi în țările lor de origine.
Sentințele nu sunt definitive și pot fi contestate în termen de 15 zile la Curtea de Apel Centru.

