Tatiana Cojocari // Regiunea transnistreană, în procesul de aderare a Moldovei la UE
Cercetările arată că dacă toți locuitorii regiunii transnistrene ar fi participat la un astfel de referendum, proporția celor care ar fi votat pentru integrarea Moldovei în UE ar fi fost aproximativ la fel, de 30%. Cifra este un semnal pozitiv care vine de pe malul stâng, în contextul în care timp de peste 30 de ani Republica Moldova nu a avut o politică activă sau de lungă durată de conlucrare cu populația regiunii, pentru a-i face mai loiali Moldovei.
Cheia soluționării conflictului transnistrean din perspectiva autorităților de la Chișinău a fost întotdeauna axată pe a crește atractivitatea Republicii Moldova pentru locuitorii malului stâng, astfel încât aceștia benevol să dorească să se ,,reintegreze” în Moldova, o politică care nu a dat roade, evident. Până în 2018-2020, locuitorii din stânga Nistrului încă mai afirmau că în regiunea transnistreană ,,viața e mai bună, iar costurile sunt mai mici”. Mulți dintre ei veneau anume la spitalele de la Chișinău să se trateze sau mergeau în Europa la muncă. Asta o mai spuneau mulți și recent, pe durata crizei energetice din regiune. Localitățile din zona de securitate refuzau să se conecteze la rețelele de energie ale operatorilor din dreapta Nistrului deoarece nu voiau să plătească mai mult pentru energie. Cu toate acestea, lucrurile se schimbă ușor în regiunea transnistreană, și nu atât datorită unei paradigme politice noi a Chișinăului în raport cu Tiraspolul, ci mai degrabă datorită contextului de securitate regional și a deciziei Chișinăului de a se poziționa de partea binelui în acest context incert.
Ce se schimbă în regiunea transnistreană?
În ciuda anilor de auto-apartenenţă la „spațiul civilizațional” rus a regiunii transnistrene, așa cum ne-am obișnuit să credem, o parte din populația regiunii transnistrene nu se mai simte confortabil să fie etichetată ca fiind ,,pro-rusă”.
Războiul rus în Ucraina a contribuit enorm la acest disconfort. Aproape fiecare al doilea locuitor al regiunii înainte de război avea contact frecvent cu Ucraina prin rude, studii, vizite frecvente în scop turistic, de cumpărături sau profesional. Acest lucru acum este imposibil ceea ce cauzează un fel de disonanță cognitivă când vine vorba despre atitudinea acestora față de Rusia.
Dar pe lângă război sunt alți doi factori care contribuie treptat la schimbarea percepției populației de pe malul stâng al Nistrului față de Republica Moldova, UE și Rusia, în ciuda unui spațiu informațional intoxicat continuu de narațiuni antidemocratice și anti-Chișinău care vin din partea Rusiei.
Primul este reflectat de retorica tot mai puțin agresivă, din ultimii ani, a liderilor politici nerecunoscuți față de statele Uniunii Europene. Există o relație pozitivă și destul de activă între Tiraspol și diplomații statelor UE. În ultimii 5- 6 ani, întâlnirile bilaterale ale liderilor nerecunoscuți de la Tiraspol cu reprezentanții țărilor europene, conform comunicatelor de presă ale instituțiilor nerecunoscute, le-a depășit cu mult pe cele ale Rusiei. Spre exemplu în 2023, au fost consemnate doar trei întâlniri oficiale pentru Rusia față de 11 pentru țările europene. Evident, contextul războiului a îngreunat întâlnirile cu partea rusă. Însă, așa cum am văzut, când Vadim Krasnoselski are nevoie de Rusia, găsește modalități să ajungă la Kremlin.
Așa-zișii liderii ai regiunii nerecunoscute, în special Vadim Krasnoselski, este precaut și face afirmații neutre când vorbește despre țările UE. În ultimii doi ani devine din ce în ce mai greu să găsești o poziție critică a celor de la conducerea nerecunoscută a regiunii transnistrene față de UE, ceea ce nu se poate afirma despre afirmațiile despre Republica Moldova.
Când Vadim Krasnoselski vorbește despre UE sau comunică cu diplomați ai statelor membre, acesta de obicei le cere reprezentanților statelor UE să ia partea malului stâng în procesul de negocieri cu Republica Moldova, blamând oficialii de la Chișinău pentru „încălcarea drepturilor civile a populației din regiunea transnistreană”, „blocaje ale importurilor și exporturilor, taxe ridicate” etc. Există chiar câteva știri care arată cum UE sprijină malul stâng și condamnă Republica Moldova pentru acțiuni „agresive” la adresa regiunii transnistrene.
Aceste observații indică faptul că în prezent relațiile diplomatice ale UE cu regiunea transnistreană sunt orientate mai degrabă spre progrese politice și mai puțin către oameni. De ce? Deoarece, totuși, există foarte puține știri sau mediatizare a sprijinului real pe care UE îl oferă cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Iar acesta nu este puțin. Doar prin intermediul proiectului de consolidare a încrederii dintre cele două maluri, PNUD a investit, în decurs de 14 ani, pe ambele maluri ale Nistrului peste 46 de milioane de dolar. Conform raportului UE-PNUD privind măsurile de consolidare a încrederii din perioada 2014-2017, există multe alte proiecte și inițiative sponsorizate de statele europene și direcționate către regiunea transnistreană de milioane de euro.
Concluzia aceasta ne direcționează către al doilea factor important – sprijinul vizibil din ultimii ani din partea UE către Republica Moldova. Chiar dacă implicarea și sprijinul UE pentru regiunea transnistreană nu este atât de vizibil pentru locuitorii de pe malul stâng, sprijinul UE se face simțit pe cel drept.
Locuitorii regiunii transnistrene afirmă frecvent, în discuțiile noastre, că observă o „stagnare a regiunii transnistrene” în raport cu celelalte regiuni ale Republicii Moldova. Datorită sprijinului financiar și politic al UE pentru Moldova, tot mai mulți locuitori din Tiraspol, Tighina sau chiar Rîbnița, afirmă că „Transnistria stagnează, iar Moldova iată progresează cu pași înceți, dar siguri”. Evident că acest contrast dintre regiunile Moldovei, deși sărace și ele, devine mai puternic în contextul în care locuitorii malului stâng se confruntă în ultimii ani cu scumpiri tot mai mari, monopol economic ce omoară businessul mic, inflație și o criză energetică.
Practic, UE transformă Republica Moldova în acel model de atractivitate pentru malul stâng de care se tot vorbea ani la rând ca o soluție în reglementarea conflictului transnistrean, dar pe care Moldova nu a avut capacitatea să-l creeze prin propriile resurse.
Este Republica Moldova destul de atractivă ca să reintegreze regiunea transnistreană?
Deși atât locuitorii malului drept, cât și cei ai malului stâng consideră că reintegrarea e o chestiune de voință politică, lucrurile nu stau chiar așa.
Reintegrarea celor două maluri ale Nistrului se poate face numai prin voința majorității populației (atât cea de pe malul drept, cât și cea de pe malul stâng). Da, Uniunea Europeană este singura care poate sprijini Chișinăul în acest proces, este singura gata să își asume costul enorm al reintegrării (cum a fost dispusă de fapt să facă și în cazul crizei energetice de la Tiraspol oferind regiunii 60 milioane de euro), este gata să facă din Republica Moldova un model atractiv pentru locuitorii malului stâng. Însă nu poți integra cu forța și duce în Uniunea Europeană două treimi din populația regiunii, care nu și-a exprimat deocamdată intenția de a susține procesul de integrare a Moldovei la UE și mai visează să fie parte a lumii ruse.
Deși războiul rus în Ucraina și integrarea Republicii Moldova au deschis o fereastră unică de oportunitate pentru reglementarea conflictului transnistrean, populația regiunii transnistrene nu este încă gată să se reintegreze în Moldova. Iar Republica Moldova abia recent a început să dea dovadă de pro-activitate în relație cu populația din stânga Nistrului, arătând că aceștia se pot baza pe guvernul de la Chișinău în ceea ce privește securitatea energetică și nu numai.
Este nevoie însă să se pună accent pe un plan de măsuri axat pe nevoile populației de pe malul stâng și de o manifestare mai frecventă și clară din partea autorităților de la Chișinău a unor acțiuni concrete direcționate către protejarea locuitorilor regiunii transnistrene, a drepturilor lor și preocuparea pentru bunăstarea acestora, astfel încât aceștia să simtă că sunt moldoveni.
Care sunt opțiunile reale pentru regiunea transnistreană?
Cât privește locuitorii regiunii transnistrene, aceștia au, în prezent, două opțiuni: fie se reintegrează în Moldova și devin astfel cetățeni europeni cu drepturi depline, fie rămân într-o enclavă nerecunoscută și izolată între două state cu o populație majoritară care nici nu vor să audă de Federația Rusă.
În ciuda mitului de la Tiraspol cum că Rusia va „anexa” regiunea transformând-o în al doilea Kaliningrad, am o veste proastă: acest vis s-a spulberat de tot odată cu războiul rus în Ucraina și cu criza energetică din stânga Nistrului. Dacă Rusia prețuiește atât de mult „vorbitorii de limbă rusă din regiunea transnistreană”, de ce i-a lăsat pe oameni să înghețe de frig? Sunt locuitorii regiunii gata să treacă iar printr-o criză energetică iarna următoare?
Dacă Rusiei îi pasă atât de mult de regiunea transnistreană, de ce nu o transformat-o până acum, timp de 30 de ani, în Kaliningrad? Dacă Rusiei îi pasă atât de mult de regiunea transnistreană, de ce și-a stopat aproape toate proiectele mari de infrastructură din regiune? Dacă Rusiei îi pasă atât de mult de regiunea transnistreană, atunci de ce a lăsat oamenii să stea la cozi imense la așa-zisul consulat rus din Tiraspol pentru a obține acte rusești? Iar această listă de întrebări poate continua.
De multe ori în discuții cu locuitorii malului stâng, aceștia îmi spun că UE manipulează Moldova, că vrea să o folosească doar ca o zonă-tampon împotriva Rusiei. Și e greu să nu vezi ipocrizia acestei afirmații, pentru că din punctul meu de vedere, anume Rusia face acest lucru cu regiunea transnistreană, ținând acești oameni captivi în mitul ,,lumii ruse” de peste trei decenii.
Diferența dintre UE și Rusia este că prima nu-și ține armata pe teritoriul Moldovei ca să se asigure că rămânem loiali ei. Nu ne amenință cu ocuparea dacă decidem că nu dorim să mai fim parte a proiectului european (din 2009 au fost mai multe momente în care politicienii de la Chișinău s-au răzgândit, și nu a fost nicio amenințare militară din partea UE). Nu ne impune sancțiuni asupra produselor ca să ne șantajeze politic, deși are o piață bogată, găsește loc și pentru produsele moldovenești în această piață economică, posibil, cu produse mult mai bune, dar și mai scumpe decât cele ale Moldovei. Și cel mai important, nu ne dă dragoste cu forța.
Moldova se poate integra în UE fără regiunea transnistreană. Asta o spun decidenții politici de la Chișinău. Asta o spun cei de la Bruxelles. Regiunea transnistreană nu poate împiedica acest lucru.
Cu toate acestea, atât Moldova cât și UE oferă șansa regiunii transnistrene să adere la UE ca parte a Moldovei. Însă opțiunea e de partea oamenilor de pe malul stâng. Ori visează în continuare la mitul Lumii Ruse, asistând la un flux masiv de oameni către Chișinău și Europa, o economie din ce în ce mai disfuncțională, un regim autoritar care îi controlează după bunul plac. Ori se trezesc din vis și cooperează cu Guvernul de la Chișinău, ca să poată avea libertatea să beneficieze de tot ceea ce lipsește la momentul de față din regiune: o economie mai independentă și o infrastructură mai dezvoltată; un nivel de trai mai ridicat; o piață internațională de desfacere pentru antreprenorii mici și mijlocii din regiune; o educație mai bună; un sistem de sănătate decent; nu în ultimul rând, frică și incertitudine mai puțină. Lipsește frica de a critica Rusia, UE, Ucraina, așa-zișii pacificatori sau regimul de la Tiraspol, lipsește incertitudinea zilei de mâine în contextul războiul rus de la graniță.
Evident, orice alegere vine cu anumite compromisuri. Dar într-o societate normală, aceste lucruri se discută și se negociază, nu sunt impuse cu pistolul la tâmplă.
