Trump spune că a avut „discuţii bune” despre Rusia şi Ucraina. SUA transferă Kievului din Israel un sistem Patriot


Declaraţia vine după ce la sfârşitul săptămânii trecute, într-un interviu pentru NBC News, a admis că, în ciuda promisiunilor sale din campanie, pacea între Kiev şi Moscova s-ar putea să fie imposibilă, întrucât Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin se urăsc prea mult, transmite News.ro.
Vorbind cu reporterii în timp ce se întorcea la Casa Albă după un weekend în Florida, Trump a fost întrebat dacă intenţionează să se întâlnească cu preşedintele rus Vladimir Putin în Arabia Saudită atunci când merge acolo, la sfârşitul acestei luni. El a spus că nu s-a gândit la acest lucru, dar a avut „nişte discuţii foarte bune” despre Rusia şi Ucraina în ultimele zile.
„Există multă ură acolo”, a spus el, reluând o idee pe care o exprimase şi în weekend, într-un interviu pentru NBC News.
Înainte de a se întoarce la Casa Albă, Donald Trump garantase că va pune capăt războiului dintre Rusia şi Ucraina în 24 de ore.
„Poate chiar înainte de a mă întoarce în Biroul Oval”, spunea el. După o sută de zile de guvernare, preşedintele Statelor Unite a pus sub semnul întrebării însăşi ipoteza păcii. Într-un interviu acordat NBC News, Trump a declarat că între ucraineanul Volodimir Zelenski şi rusul Vladimir Putin există o ură prea puternică.
„Poate că pacea nu este posibilă”, a admis el. „Există o ură teribilă”, a adăugat Trump, „Vorbim despre o ură teribilă între aceşti doi oameni, dar şi între generali. Se luptă cu înverşunare de trei ani”, a spus Trump.
Trump credea cu adevărat că îl va convinge pe Putin să facă pace îngheţând situaţia de pe front şi excluzând aderarea Ucrainei la NATO. El visa să anunţe pacea înainte de Paşte şi chiar să participe la celebrarea, la Moscova, a 80 de ani de la victoria din al Doilea Război Mondial, ca oaspete al lui Putin în Piaţa Roşie.
Întâlnirea istorică cu Zelenski la funeraliile Papei Francisc şi acordul ulterior cu Kievul privind exploatarea „pământurilor rare” au accelerat, se pare, o schimbare de optică.
Trump ameninţase deja că se va retrage din negocieri, în timp ce secretarul de stat Marco Rubio recunoscuse că „nu se întrevede o soluţie rapidă”.
La doar două luni de la confruntarea din Biroul Oval cu liderul ucrainean, problema nu mai este Zelenski. Putin, continuând să bombardeze ucrainenii, susţine Washingtonul, a vrut să-l „umilească” pe Trump, arătând că medierea sa nu era suficientă, scrie cotidianul italian La Repubblica.
UN SISTEM AMERICAN PATRIOT, TRANSFERAT UCRAINEI DIN ISRAEL
Cuvintele de deschidere a lui Trump faţă de Ucraina sunt însoţite acum şi de fapte: Kievul va primi noi ajutoare din partea Statelor Unite. Potrivit cotidianului The New York Times (NYT), un sistem de apărare aeriană Patriot, care fusese staţionat în Israel, va fi trimis la Kiev după ce va trece printr-o revizie. În plus, potrivit NYT, aliaţii occidentali discută despre cum să convingă Germania sau Grecia să trimită un altul. Cotidianul citează patru foşti şi actuali oficiali ai guvernului american, care au refuzat însă să spună care este opinia lui Trump cu privire la decizia de a transfera mai multe sisteme Patriot către Ucraina.
Consiliul Naţional de Securitate al Casei Albe nu oferă detalii privind puterea şi amplasarea sistemelor de apărare, a declarat James Hewitt, purtător de cuvânt al consiliului. „Preşedintele Trump a fost clar: doreşte ca războiul din Ucraina să se încheie şi crimele să înceteze”, a adăugat el.
Un fost oficial al Casei Albe a declarat că administraţia Biden a obţinut acordul cu Israelul în septembrie, înainte de alegerile câştigate de Trump. Departamentul Apărării a declarat că „se continuă furnizarea de echipamente Ucrainei din pachetele autorizate anterior”, referindu-se la armamentul scos din stocurile existente şi la noile achiziţii.
Livrarea sistemului Patriot are loc în timp ce Rusia şi-a intensificat atacurile asupra Ucrainei, inclusiv un atac cu rachete asupra Kievului la 24 aprilie, care a fost cel mai mortal începând din vara anului trecut.
Anul trecut, aliaţii s-au străduit să răspundă cererii preşedintelui Ucrainei de a furniza Kievului şapte sisteme Patriot. Deşi Ucraina are acum opt, doar şase sunt funcţionale. Celelalte două sunt în curs de revizuire tehnică, a declarat unul dintre oficialii americani. Cu unul din Israel şi unul din Germania sau Grecia, Ucraina ar avea în total 10 sisteme Patriot, în mare parte pentru a proteja capitala Kiev. România se numără, de asemenea, printre ţările care au furnizat Kievului un sistem Patriot.
În conformitate cu normele americane privind exportul de echipamente de apărare sensibile, Statele Unite trebuie să aprobe orice transfer de sisteme de rachete Patriot fabricate în SUA către Ucraina, chiar dacă acestea provin din alte ţări. Aceste sisteme sunt rare, iar desfăşurarea lor are loc în punctele fierbinţi ale lumii, după ce se stabileşte care criză globală are cea mai mare nevoie de ele pentru a apăra trupele, bazele şi aliaţii SUA, arată NYT.
De la începutul războiului, Zelenski a cerut în mod repetat mai multe sisteme Patriot, afirmând că acestea sunt esenţiale pentru apărarea ţării sale. Fiecare sistem sol-aer Patriot este format dintr-o baterie cu un sistem radar puternic şi lansatoare mobile care trag rachete pentru a intercepta proiectilele care vin.
Statele Unite au trimis pentru prima dată un sistem Patriot în Ucraina în aprilie 2023. În ianuarie 2024, existau deja lipsuri în ceea ce priveşte rachetele.
Sistemele Patriot costă cel puţin 1 miliard de dolari pentru a fi construite şi au nevoie de 90 de militari pentru a funcţiona.
Conform datelor compilate de cercetătorii de arme de la Institutul Internaţional pentru Studii Strategice din Londra, 186 de sisteme Patriot sunt în funcţiune în întreaga lume, iar Statele Unite deţin o treime dintre acestea şi au trimis multe în străinătate pentru a proteja aliaţii din Europa, Asia şi Orientul Mijlociu. Aliaţii europeni deţin aproximativ 40 de sisteme, inclusiv cele opt aflate în prezent în Ucraina.
Cel de-al nouălea Patriot, care provine din Israel şi este în revizie tehnică pentru Ucraina, este un model mai vechi, potrivit a doi dintre oficialii americani. Se aşteaptă ca acesta să fie livrat Ucrainei până în această vară.
Germania şi Grecia deţin împreună 15 sisteme Patriot, potrivit datelor institutului internaţional.

