Viitorii brutari și montatori vor studia după cărți noi
Prezentă la sesiunile de instruire, secretarul de stat la Ministerul Educației și Cercetării, Galina Rusu, a subliniat importanța dotării cu manuale a cadrelor didactice și elevilor, menționând că acest demers va contribui semnificativ la creșterea calității studiilor.
„Manualele sunt doar instrumente de lucru care asigură conexiunea între teorie și practică, între cunoștințele transmise și competențele formate. Oferind elevilor și profesorilor acces la aceste resurse, contribuim direct la creșterea calității actului educațional și, implicit, la formarea unei generații mai bine pregătite pentru viitor”, a spus Galina Rusu.
Ministerul precizează că manualele au fost concepute pe baza modulelor din planurile de învățământ și sunt adaptate la cerințele actuale ale sistemului educațional.