Viitorul R. Moldova, în pericol. Riscurile abandonării parcursului de integrare în UE, discutate în cadrul unei mese rotunde la USM

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Социальные
Abaterea R. Moldova de la parcursul de integrare europeană și întoarcerea în sfera de influență rusă vine cu o serie de riscuri pentru cetățenii noștri. Trebuie doar să ne uităm la exemplul Georgiei, care a deraiat de pe drumul aderării la UE, și la regiunea transnistreană, care este menținută de Rusia într-o formă minimă de supraviețuire, pentru a înțelege pericolele care ne pasc după alegeri.
16.7.2025 13:16
16.7.2025 13:17
Deschide md
Социальные

Declarațiile au fost făcute de președintele Centrului pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning din România, Iulian Chifu, în cadrul unei mese rotunde cu tema ”Între Est și Vest: Riscurile abandonării parcursului european al Republicii Moldova”, desfășurată la USM.

Potrivit lui, dacă R. Moldova ar urma drumul Georgiei, România va fi în incapacitate de a mai susține acest stat la nivel european.

Renunțarea la drumul european — avem deja cazul Georgiei și consecințele le vedem astăzi. Este foarte greu acum să vorbim cu alte state despre susținerea Georgiei, de aceea, dacă R. Moldova ar schimba direcția strategică, România ar pierde capacitatea de a sprijini, de a susține ca avocat sau de a ajuta în orice mod R. Moldova” a subliniat Chifu.

În același timp, reîntoarcerea R. Moldova în sfera de influență a Rusiei ar afecta puternic atât situația economică, cât și securitatea cetățenilor noștri.

Cei care sunt adepții dependenței de Rusia trebuie să se uite la Transnistria și să înțeleagă că Rusia nu mai are resurse și că nu-i pasă de cetățenii din stânga Nistrului, pe care îi ține într-o formă de minimă supraviețuire. Avem manifestări foarte clare de natură neoimperialistă, aici vorbim despre Rusia. Putin spune că toate statele postsovietice au o suveranitate limitată și că trebuie să se supună intereselor Rusiei. Gazul ieftin de la ruși este ieftin, dar vine cu costuri politice adăugate, iar diferite tipuri de ajutoare pervertesc societatea” a notat Iulian Chifu.

Iar directorul Institutului Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al USM, Victor Juc, a abordat tema enunțată în cadrul mesei rotunde din perspectiva influențelor externe, precum și a situației pe interior.

Societatea din R. Moldova este profund fisurată și oamenii dispun de o alternativă geopolitică. Acest fapt duce la fragmentare. Pentru integrarea în UE se pronunță 46-47%, iar pentru Uniunea Eurasiatică 28%. Acest fapt denotă că în R. Moldova mai există riscul de a tergiversa parcursul european, pentru că sunt aspecte care vin atât din exterior — atacurile hibride ale Rusiei — cât și din interior, unde există forțe care îndeplinesc ce li se spune de la Moscova pentru a întrerupe parcursul european” a declarat Juc.

Expertul a comparat parcursul de integrare a R. Moldova în UE cu construcția unei case.

Temelia a fost pusă, bani pentru modernizare sunt, și dacă procesul ar fi stopat, am avea situația din Chișinău cu clădiri nefinisate. R. Moldova dispune de o deschidere fără precedent, iar dacă nu va fi fructificată, fereastra de oportunitate se va închide. Riscurile privind procesul de aderare persistă, chiar dacă se produc transformări spre bine. Este nevoie de o coagulare a forțelor proeuropene pentru continuarea acestui proces” a subliniat Victor Juc.

De cealaltă parte, istoricul și comentatorul politic Anatol Țăranu a abordat problema balansării populației între est și vest din perspectiva identitară, moldovenism versus românism. Țăranu a subliniat că majoritatea unioniștilor din R. Moldova sunt proeuropeni, în timp ce antieuropenismul se începe în rândul moldoveniștilor.

Problema fundamentală a R. Moldova este că noi nu știm cine suntem de fapt. Guvernarea actuală vorbește de dimineața până seara despre moldovenism. Moldovenismul este de sorginte sovietică și antiromânesc. Astăzi la Chișinău înflorește un moldovenism nu antiromânesc, dar neromânesc. Asta e problema noastră: care este identitatea acestei societăți care tinde spre UE? Tot ce e românesc e proeuropean, iar antieuropenismul începe acolo unde începe moldovenismul” a opinat Anatol Țăranu.

Potrivit lui, în timp ce actuala guvernare PAS cultivă moldovenismul civic, european, flancul rusesc este deja unul bine mobilizat, bine structurat și îmbibat cu bani de la Moscova.

Prorușii vor folosi la maximum proeuropenii dezamăgiți. Eu cred că mesajul pe care îl formulăm trebuie să fie unul de avertisment, că situația nu e atât de roz pe cât se prezintă. Românismul în R. Moldova ar putea fi pus într-un extrem pericol, iar România, dacă prorușii vor ajunge la guvernare, va primi o adevărată problemă la hotar” a conchis Țăranu.

Critici la adresa PAS a adus și istoricul Anatol Petrencu. Acesta a subliniat că actualul partid de guvernare a canibalizat segmentul proeuropean, așa că la alegerile din toamnă vom fi nevoiți să votăm această formațiune. Totuși, după alegeri, va trebui să o criticăm dur pentru ceea ce nu face, dar ar trebui să facă.

În sondaje, pe locul întâi se află PAS, urmat de patru formațiuni proruse. PAS s-a situat ca un narcisist pe segmentul european, nu a dorit să colaboreze cu nimeni. Această distanțare, îngâmfare, nedorință de a discuta sunt probleme cu care se confruntă PAS. Ce pierde PAS dacă recunoaște că noi, băștinașii, care vorbim limba română, recunoaștem că suntem români?” s-a întrebat Anatol Petrencu.

În încheierea mesei rotunde, rectorul USM, Igor Șarov, care a fost și moderatorul evenimentului, a subliniat că abandonarea procesului european al R. Moldova ar însemna și abandonarea viitorului nostru.

Europa înseamnă mai mult decât fonduri, înseamnă o promisiune de apartenență. R. Moldova nu-și poate permite luxul ezitării, trebuie să continuăm acest parcurs. Suntem nu doar beneficiari, ci contribuitori activi ai acestui proces european. Nici în cel mai negru gând nu îmi pot imagina abandonarea și riscurile abandonării parcursului european” a conchis Igor Șarov.
Ключевые слова:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Поделитесь статьей:
Будьте в курсе последних новостей на нашей странице в Telegram
Подпишитесь на
Deschide.md