Zelenski vrea ca Rusia să facă un prim pas înainte de o întâlnire cu Putin: „Priorităţile sunt absolut clare”


„Priorităţile sunt absolut clare. În primul rând, să oprim măcelul, iar Rusia este cea care trebuie să accepte încetarea focului. În al doilea rând, un format de lideri, pentru ca întâlnirea să poată duce la o pace cu adevărat durabilă”, a scris pe reţeaua X preşedintele Zelenski, care speră să poarte joi discuţii cu lideri din Germania, Italia şi Franţa pentru a coordona poziţiile în vederea evenimentelor viitoare.
Al treilea pas pe agenda propusă de şeful statului ucrainean este conturarea împreună cu Europa şi SUA a unor garanţii de securitate pe termen lung pentru Ucraina, informează EFE, potrivit Agerpres și Digi24.
Volodimir Zelenski a explicat, de asemenea, că în cursul zilei de joi vor avea loc contacte la nivelul consilierilor de securitate între Kiev şi partenerii săi. Preşedintele ucrainean a spus că a vorbit deja la telefon miercuri cu preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, şi cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, după conversaţia pe care a avut-o cu preşedintele SUA, Donald Trump, şi cu mai mulţi lideri europeni.
Aceste acţiuni diplomatice au loc în urma întâlnirii de miercuri de la Moscova între preşedintele rus, Vladimir Putin, şi emisarul Casei Albe pentru Rusia, Steve Witkoff.
Potrivit declaraţiilor făcute de preşedintele Trump după această întâlnire, discuţiile de la Moscova au deschis calea pentru organizarea unui summit care să avanseze înspre pace între el, Zelenski şi Putin, reuniune care ar putea avea loc cât de curând, deşi secretarul de stat american Marco Rubio a declarat miercuri că mai sunt multe de făcut până la concretizarea unei astfel de întâlniri.
Pentru a forţa Rusia să facă paşi concreţi în direcţia încheierii războiului, Donald Trump a ordonat săptămâna aceasta creşterea de la 25% la 50% a tarifelor pentru India, pentru ca această ţară asiatică să înceteze să mai cumpere masiv petrol rusesc, export ce reprezintă principala sursă de finanţare a efortului de război al Rusiei.
Pe 29 iulie, Donald Trump i-a dat lui Vladimir Putin un termen de zece zile pentru a lua măsuri în favoarea păcii, termen ce expiră vineri, 8 august.
.png)
.png)