Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din România au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral, potrivit documentelor prezentate de reprezentanţii autorităţilor cu atribuţii în domeniul apărării, al ordinii publice şi al securităţii naţionale, a informat, joi, Administraţia Prezidenţială de la București.
Republica Moldova a înregistrat un progres în ceea ce privește participarea femeilor în procesul decizional, depășind atât Ucraina, cât și Georgia. După alegerile parlamentare din 2021, 40% din fotoliile de deputați au fost ocupate de femei, în comparație cu 4% în anul 1990, transmite IPN cu referire la un raport internațional realizat de Fundația Konrad Adenauer.
Ministerul Afacerilor Externe confirmă că atât autoturismul, cât și TIR-ul implicate în accidentul de la Galați, România, soldat cu trei morți, sunt înmatriculate în Republica Moldova. Reprezentanții Biroului de presă al MAE au declarat pentru IPN că trei pasageri, cetățeni ai Republicii Moldova, au decedat pe loc.
Curtea Constituțională a confirmat rezultatele alegerilor și a validat mandatul Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova. Hotărârea a fost pronunțată cu puțin timp în urmă.