Mai multe instituții de educație și cultură din localitățile aflate în Zona de Securitate vor intra în reparații și vor beneficia de lucrări de modernizare. Printre acestea se numără gimnazii, grădinițe și case de cultură din raioanele Anenii Noi și Dubăsari, transmite IPN.
Peste 100 de salvatori și scafandri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, precum și echipe de salvamari din întreaga țară își testează abilitățile de salvare pe apă și capacitatea de reacție în situații excepționale, în cadrul unei competiții anuale.
Eclipsă totală de Lună va putea fi observată pe 7 septembrie. Fenomenul va fi vizibil și pe teritoriul Republicii Moldova, pentru prima dată în șase ani. Eclipsa va putea fi observată și în alte țări europene, asiatice, africane, în Australia și Antarctica, transmite IPN.
Ne așteaptă un weekend răcoros și ploios, anunță meteorologii. Schimbarea vremii este cauzată de traversarea unui front atmosferic, care aduce mase de aer nordic.