A furat din bancă peste 1 milion de lei și sute de mii de dolari. O angajată a unei bănci, condamnată la 6 ani de închisoare


Potrivit informațiilor oferite de Procuratură, acuzatorii de stat ai municipiului Chișinău împreună cu Poliția au cercetat aceste fapte și au depistat că femeia, de 53 de ani, fiind din capitală a sustras banii în perioada lunilor iulie-septembrie 2023.
Potrivit acuzațiilor, inculpata deținea funcția de șef de secție în cadrul unei bănci din țară, fiind responsabilă potrivit Fișei postului de asigurarea păstrării mijloacelor bănești din tezaurul băncii. Tot ea era responsabilă și de protejarea patrimoniului băncii.
„Însă, urmărind un scop de profit, a însușit ilegal bani în sumă de 1 340 000 lei și 135 000 dolari.
Astfel, conform sentinței recent pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, inculpata a fost condamnată la pedeapsa cu închisoare pe un termen de 6 ani.
„Inculpata și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptei imputate. În cadrul audierilor, inculpata a recunoscut că a retras sume de bani în mai multe tranșe sub pretextul că aceștia trebuie transferați la alte filiale. În realitate, filiala destinatară nu știa despre aceste transferuri”, se menționează în comunicatul Procuraturii din R. Moldova.
Cu toate astea, femeia beneficiază de prezumția nevinovăției, până la rămânerea definitivă a sentinței.

