Dosarul coruperii alegătorilor // Amenzi de peste 6 mln. lei pentru cei care și-au vândut votul, aplicate de CNA
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Social
Centrul Național Anticorupție anunță câ până la ziua de azi a aplicat amenzi în valoare de peste 6 150 000 de lei în privința persoanelor care și-au vândut votul în cadrul scrutinului prezidențial și referendumului privind integrarea în UE. Potrivit autorităților, este vorba despre amenzi de la 25 000 de lei până la 37 500 de lei.
15.11.2024 11:57
15.11.2024 11:57
Igor Liubec
Social
Astfel, persoanele au fost sancționate pentru pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, a bunurilor, serviciilor, privilegiilor sau avantajelor sub orice formă, care nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, în scopul exercitării sau al neexercitării unor drepturi electorale în cadrul alegerilor.
În prezent, precizează CNA, instituția examinează procesele-verbale recepționate de la IGP, urmând să ia decizii pe marginea acestora.
Autoritățile amintesc că persoana care a săvârşit fapta contravențională este liberată de răspundere contravenţională dacă s-a autodenunţat şi/sau a contribuit activ la descoperirea ori la contracararea săvârşirii faptei de corupere electorală.
Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul: