Filmul „Gladiatorul II”, acum în cinematografe. Denzel Washington spune că o scenă a fost tăiată de „frică”
Actorul în vârstă de 69 de ani îl joacă în Gladiatorul II pe Macrinus, un personaj descris ca un fost sclav care s-a îmbogățit și complotează să controleze Roma. „El ține gladiatori și îl învață pe Lucius”, personajul principal jucat de actorul Paul Mescal în noul film Gladiatorul, potrivit descrierii oficiale. Personajul lui Washington este și un traficant de arme, care își folosește banii pentru a furniza hrană și alte provizii armatelor din Europa.
Scenariul filmului arată de asemenea că Macrinus a avut „în trecut relații cu alți bărbați”, motiv pentru care Washington a fost întrebat într-un interviu acordat Gaytey, un site dedicat problemelor LGBT, „Cât de gay a fost Imperiul Roman?”.
„Am sărutat de fapt un bărbat în film, dar ei (n.r. producătorii) au luat secvența, au tăiat-o, cred că li s-a făcut frică”, a răspuns Denzel Washington.
„Am sărutat un tip pe buze și cred că ei nu erau pregătiți încă pentru asta. L-am ucis cam 5 minute mai târziu. Este Gladiatorul. Este sărutul morții”, a explicat actorul veteran.
În condițiile în care criticii de film au văzut în avanpremieră noul Gladiatorul înainte de premiera generală în cinematografe, revista Variety comentează că numele lui Washington este vehiculat deja pentru Premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol secundar la gala ce va avea loc anul viitor.
Într-un interviu separat acordat revistei Empire în luna august, el a vorbit despre colaborarea cu regizorul Ridley Scott, pe care l-a descris drept „o inspirație”.
„El este implicat. El este entuziasmat de viață și următorul său film. El este o inspirație. Ar trebui să ne dorim cu toții să ne simțim așa la vârsta de 86 de ani”, a relatat Denzel Washington, care a confirmat chiar zilele trecute că în următorul său lungmetraj îl va interpreta pe generalul cartaginez Hannibal Barca, cel mai temut dușman al Romei.
„Gladiatorul II”, criticat înainte de premieră
În pofida entuziasmului uriaș din jurul noului film al lui Ridley Scott și a recenziilor în general pozitive din partea criticilor de film, el a fost deja luat la țintă de unii istorici, la fel ca în cazul Napoleon, anteriorul lungmetraj al legendarului cineast britanic.
De exemplu, Dr. Shadi Bartsch, profesoară de literatură clasică la Universitatea din Chicago, a criticat în presă noua epopee cinematografică a lui Scott ca fiind „o porcărie hollywoodiană totală”.
Nemulţumirile lui Bartsch faţă de ultimul film al lui Scott încep cu o scenă care apare în doar 40 de secunde în primul trailer al filmului, lansat în urmă cu trei luni, şi care prezintă un Colosseum inundat, plin de rechini. Deşi Bartsch a recunoscut că Colosseumul era uneori inundat pentru luptele navale, ea a remarcat: „Nu cred că romanii ştiau ce este un rechin”.
O scenă care apare în primul trailer (precum şi în cel de-al doilea, lansat chiar luna trecută) îl prezintă pe Macrinus într-o cafenea. Astfel de spaţii nu au început să apară pe teritoriul roman până în secolul al XVIII-lea, mult după căderea Imperiului.
Nobilul roman apare într-o secvenţă citind un ziar, cu aproximativ 1.200 de ani înainte de apariţia tiparniţei. „Ei aveau ştiri zilnice – Acta Diuma – dar erau sculptate şi amplasate în anumite locuri”, spune Bartsch. „Trebuia să te duci la ele, nu le puteai ţine la o cafenea. De asemenea, ei nu aveau cafenele!”.
În ceea ce-l priveşte pe Scott, inexactităţile istorice nu l-au deranjat nici la Napoleon şi nu-l deranjează nici acum, el respingând aceste critici la adresa noului său film.
Noul film Gladiatorul va „inversa” povestea lui Maximus
În ceea ce privește povestea noului film Gladiatorul, ea se va desfășura la câteva decenii după evenimentele din primul film al lui Ridley Scott și se va învârti în jurul lui Lucius (jucat de Mescal), nepotul fostului împărat roman Marc Aureliu și fiul Lucillei (Connie Nielsen), care locuiește cu soția și fiul său în Numidia. Lucius este luat în sclavie după ce provincia africană este invadată de soldați romani conduși de Marcus Acacius (Pedro Pascal).
David Scarpa, scenaristul ales de Ridley Scott pentru noul său film, a dezvăluit într-un interviu acordat revistei Empire în luna august că Lucius, personajul interpretat de Mescal, va inversa povestea lui Maximus din primul film cu Russell Crowe în rolul principal.
Scarpa a explicat că personajul Lucius nu este inspirat doar conceptual de Maximus, ci că, atunci când ajunge să lupte în arenă ca gladiator, se simte direct inspirat de faptul că l-a văzut pe Maximus făcând același lucru, când era copil.
Ca atare, el e într-un fel și o analogie pentru Maximus, dar și opusul său.
„Ideea a fost să inversăm cu totul primul film. Primul film începe cu Maximus, care este un general roman luptând cu o armată a barbarilor. Ideea mea a fost că ar trebui să începem [al doilea film] privind un tânăr care s-a alăturat unei armate barbare și care se confruntă cu romanii”, a explicat David Scarpa.
„El are aproape aceeași ură și dispreț pentru Roma [ca Maximus], deci privim ecourile aceluiași bărbat, dar aproape opusul său”, a mai spus acesta, potrivit HotNews.ro.