Guvernul va finanța proiectele inițiate de tineri. Dorin Recean: „Investim 35 de milioane de lei în următorii doi ani”

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Social
Guvernul a lansat, în premieră, Fondul Național pentru Inovare și Transfer Tehnologic, care va sprijini tinerii inovatori, le va finanța proiectele și va crea spații propice pentru dezvoltarea soluțiilor moderne pentru Republica Moldova. Fondul are un buget de 35 de milioane de lei, pentru următorii doi ani.
28.3.2025 19:00
28.3.2025 19:00
Deschide md
Social
Acest eveniment demonstrează faptul că ne dorim să producem mai multă valoare adăugată. Moldova poate, avem foarte multă creativitate și inventivitate. Căutăm capital pe termen lung, acesta este un instrument prin care noi vom încuraja inovația, cercetarea și acest lucru va atrage și foarte mult capital din exterior”, a subliniat prim-ministrul Dorin Recean.

Din acest fond vor fi finanțate proiecte de inovare și transfer tehnologic, de creare a spațiilor unde se pot testa și îmbunătăți idei – huburi, laboratoare, incubatoare. Totodată, se urmărește conectarea universităților cu firmele și sprijinirea tinerilor cercetători și a start-upurilor.

Premierul a menționat că există deja mai multe proiecte și start-upuri inițiate în Republica Moldova și implementate cu succes la nivel internațional. Printre acestea - o aplicație pentru administrarea finanțelor personale (Salt Edge), un algoritm pentru securitatea rețelelor electrice, o platformă educațională interactivă de învățare a limbilor străine (FunEasyLearn). De asemenea, a fost evidențiată activitatea cluburilor de robotică și STEM, precum și proiectele educaționale ca Bloomcoding, care pregătesc generația digitală.

Moldova poate. Avem deja exemple care arată asta: avem startup-uri care s-au extins la nivel internațional, avem tineri care s-au întors acasă și construiesc roboți industriali sau cipuri electronice, avem proiecte educaționale de succes, care demonstrează că Moldova are oameni talentați, alături de care putem construi o economie mai puternică”, a adăugat prim-ministrul Dorin Recean.

Acest mecanism financiar va sprijini cercetarea, inovarea și transferul tehnologic, și va facilita colaborarea dintre sectorul științific și cel economic. Prin această inițiativă, MEC își propune să implementeze în industrie tehnologii noi și soluții performante care să contribuie la creșterea economică a țării, a subliniat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

„Acest fond e pentru ei – tinerii acestei țări. Și pentru toți cei care au idei, dar nu și resurse. Vrem să-i ajutăm să cerceteze, să testeze, să creeze, să lanseze produse care să ajungă în lume. Fondul pe care îl lansăm astăzi este despre curaj, creativitate și cooperare. Pentru că Moldova poate. Iar prin inovație, vom construi o economie mai puternică, o societate mai bună și un viitor mai sigur pentru toți”, a declarat Perciun.

Fondul Național pentru Inovare și Transfer Tehnologic va sprijini proiecte în domenii strategice, stipulate în documentele de politici publice elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării  - Programul național în domeniile cercetării și inovării pentru anii 2024-2027 și Programul național de specializare inteligentă al Republicii Moldova pentru anii 2024-2027 „Smart Moldova”.

La etapa inițială, Fondul va susține colaborarea dintre mediul științific și cel de afaceri prin proiecte de inovare, proiecte de transfer tehnologic, vouchere inovaționale. Implementarea cu succes a acestor instrumente va permite atragerea investițiilor în proiecte și activități inovaționale din partea mediului de afaceri local, internațional precum și din partea partenerilor externi de dezvoltare.

Fondul Național pentru Inovare și Transfer Tehnologic va fi gestionat de Agenția Națională de Cercetare și Dezvoltare.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md