Igor Grosu discută despre viitorul Uniunii Europene la Conferința Președinților Parlamentelor din UE


Președinții parlamentelor din UE, președinta Parlamentului European și președinții parlamentelor țărilor candidate vor discuta.
„În cadrul primei sesiuni de discuții va avea loc un schimb de opinii despre aspecte referitoare la viitorul Uniunii Europene. Cea de-a doua sesiune se va referi la regionalismul în Europa și protejarea identității culturale europene. La finalul celor două sesiuni va fi adoptată declarația finală a conferinței.
La Budapesta, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, are planificate întrevederi cu omologii săi din mai multe țări UE, precum și cu cetățenii moldoveni care locuiesc, învață sau muncesc în Ungaria”, ne informează reprezentanții Parlamentului prin intermediul unui comunicat de presă.
Conferința Președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană constituie un forum de discuții, schimb de opinii, informații și experiență privind rolul și responsabilitățile parlamentelor naționale în structura europeană, precum și instrumentele de cooperare interparlamentară în domeniul afacerilor europene. La reuniune participă președinții parlamentelor statelor membre ale UE, președintele Parlamentului European și președinții parlamentelor țărilor candidate.
Menționăm, că reuniunea are loc în perioada 11-12 mai, la Budapesta, fiind găzduită de Parlamentul Ungariei.

