Incident șocant în Italia: Bărbat aspirat de motorul unui avion pe aeroportul din Bergamo


Zborurile au fost suspendate între orele locale 10.20 și 12:00 „din cauza unei probleme apărute pe calea de rulare”, a precizat aeroportul într-o declarație, adăugând că incidentul este investigat de autorități,, informează Reuters, citat de hotnews.ro.
Un purtător de cuvânt a confirmat că un bărbat a murit, adăugând că acesta nu era nici pasager, nici membru al personalului aeroportului.
Conform primelor informații, victima a intrat intenționat în zona operațională a aeroportului cu intenția de a-și lua viața, relatează ANSA.
Bărbatul ar fi ajuns pe pistă și ar fi fugit spre aeronava care se afla deja în mișcare. Polițiștii nu au reușit să îl oprească la timp.
Potrivit agenției de presă ANSA, bărbatul a murit aspirat de motorul unui zbor Volotea care decola. Biroul de presă italian al transportatorului spaniol low cost nu a fost disponibil imediat pentru comentarii.
Nici poliția din Bergamo nu a făcut niciun comentariu imediat.
Autoritățile italiene investighează acum ce s-a întâmplat și cum a reușit bărbatul să treacă de măsurile de securitate, potrivit presei din peninsulă.
.png)
.png)