Lituania // Salvatorii încă îi caută pe cei patru soldați americani dispăruți în timpul unui antrenament


Potrivit Agerpres, salvatorii de la poligonul de antrenament Pabrade, la circa 50 km nord-est de Vilnius, încearcă în continuare să scoată la suprafață un tanc care a fost găsit la o adâncime de aproape cinci metri într-o mlaștină noroioasă, a declarat vineri ministrul lituanian al apărării, Dovile Sakaliene.
„Am reușit să drenăm o parte din nămol în timpul nopții, dar nu suficient, pentru că apa continuă să curgă din lacul din apropiere”, a explicat ministrul la postul de radio lituanian.
Este în continuare neclar dacă soldații dispăruți se află în vehiculul militar, care cântărește câteva tone.
Căutări suplimentare au fost întreprinse în zonă în cursul nopții cu ajutorul unor camere cu termoviziune și al altor echipamente, a menționat Sakaliene.
Cei patru soldați au dispărut marți după-amiază în timpul unui exercițiu militar în poligon, care este situat aproape de granița cu Belarus, pe flancul estic al NATO.
Armata și poliția lituaniene au lansat o operațiune comună de căutare împreună cu armata americană.
Până acum, a fost descoperit doar vehiculul lor blindat de depanare M88 Hercules într-un ochi de apă de pe terenul de antrenament.
De asemenea, terenul a fost consolidat, astfel încât să poate fi aduse echipamente mai specializate și mașini grele, a adăugat ministrul.
„Gândurile mele sunt alături de rudele soldaților și încă sper într-un miracol”, a declarat președintele lituanian Gitanas Nauseda în cursul unei vizite la Pabrade, potrivit unei relatări radiofonice.
Comisarul UE pentru apărare, lituanianul Andrius Kubilius, s-a deplasat și el în vizită la poligonul de la Pabrade.

