Ministrul Energiei: LEA Vulcănești-Chișinău va fi finalizată până la sfârșitul anului
.jpeg)
.jpeg)
„Lucrările avansează și pe vânt și pe ploaie. Șantierele sunt pline de oameni. Peste 430 de fundații pe care vor fi instalați pilonii sunt deja gata. Ca asamblare, sunt finalizați 280 de piloni. 280 din 507 piloni. Și 210 piloni sunt deja ridicați. Trebuie să fie gata până la sfârșitul anului. Depunem toate eforturile ca să avansăm cu lucrările în timp util”, a declarat Dorin Junghietu în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.
Potrivit ministrului, odată dată în exploatare, linia va avea o capacitate nominală de 600 MW, însă, în anumite condiții, poate transporta până la 800-900 MW. „În orele de vârf ale verii sau ale iernii, consumul nostru este de 900-1000 MW. Adică, mai mult de jumătate putem aduce prin această linie”, a explicat Junghietu.
Oficialul a subliniat că Republica Moldova face pași concreți spre diversificarea surselor de energie și reducerea vulnerabilităților. „În prezent, noi avem contracte bilaterale cu România și Ucraina, este vorba de 50% din consum. De pe bursă mai achiziționăm 20%. Și restul energiei electrice este din regenerabile”, a adăugat ministrul.
Conform estimărilor autorităților, linia electrică aeriană Vulcănești-Chișinău va deveni complet funcțională până la sfârșitul anului 2025, va asigura interconectarea cu România și va contribui semnificativ la reducerea riscurilor energetice.
.png)
.png)