NATO se aşteaptă ca reuniunea de joi de la Paris a Coaliţiei Voluntarilor să ”clarifice” angajamentul europenilor în cadrul garanţiilor de securitate ale Ucrainei


”Mă aştept să avem mâine (joi), sau la puţin timp după aceea, o idee clară despre ceea ce putem realiza colectiv” în garantarea securităţii Ucrainei, declară miercuri presei, la Bruxelles, Mark Rutte.
”Asta înseamnă să putem să ne angajăm şi mai profund, cu americanii, pentru a vedea ce vor ei să aducă prin participarea lor”, adaugă el.
Europenii urmează să anunţe în mod oficial, joi, într-o reuniune la Paris şi prin videoconferinţă, că sunt ”pregătiţi” să ofere garanţii de securitate Ucrainei şi că aşteaptă o ”susţinere” concretă a Statelor Unite, anunţă preşedinţia franceză.
Coaliţia Voluntarilor reuneşte aproximativ 30 de ţări - în principal europene - care se declară pregătite să ofere o susţinere armatei ucrainene şi să desfăşoare militari în Ucraina după încheierea unui armistiţiu, cu scopul de a descuraja Rusia de la orice nouă agresiune.
Însă unele dintre europeni ezită, în aşteptarea contribuţiei Statelor Unite, pe care mai multe state europene o consideră indispensabilă înainte să-şi asume vreun angajament.
”PLASĂ DE SECURITATE” AMERICANĂ
Preşedintele american Donald Trump a promis, la 18 august, că Statele Unite se vor afla alături de europeni în cadrul garanţiilor de securitate ale Ucrainei, care urmează să fie puse în aplicare după un eventual armistiţiu sau acord de pace - care rămân, pentru moment, de găsit.
Această ”plasă de securitate” americană - ”backstop”, în engleză - ar putea lua du=iverse forme - informaţii clasificate, susţinere logistică, comunicaţii -, însă preşedintele american Donald Trump a exclus să trimită trupe terestre.
Această promisiune a lui Trump a facilitat discuţiile în tabăra europeană şi a adus la masă mai uşor anumite ţări, declară o sursă diplomatică de la Bruxelles.
.png)
.png)