Prima platformă de date în asistența socială – Bucătăria Restart


Bucătăria Restart poate fi accesată la adresa restart.gov.md, fără necesitatea unui cont de autentificare. Prin această platformă, fiecare persoană interesată poate consulta situația serviciilor sociale din orice localitate, de la numărul beneficiarilor până la indicatorii de performanță ai sistemului.
Ministrul muncii și protecției sociale, Alexei Buzu, a declarat că platforma oferă pentru prima dată date reale, actualizate permanent, despre starea asistenței sociale în Moldova: „Puterea acestor date este extrem de mare și importantă pentru dezvoltarea unei infrastructuri mai puternice și eficiente în domeniul social”.
Autoritățile informează că datele din sistem sunt introduse de specialiști în fiecare vineri, verificate și validate până marți, iar în fiecare miercuri sunt disponibile pentru public. Informațiile sunt agregate la nivel de instituție, serviciu, localitate sau regiune și respectă toate standardele de securitate și protecție a datelor.
Potrivit ministerului, lansarea platformei face parte dintr-un efort amplu de reformă, care vizează uniformizarea accesului la servicii sociale, îmbunătățirea finanțării, digitalizarea sistemului și reducerea birocrației.
.png)
.png)