Alexandru Tănase // Rusia lui Putin: între groapa de fecale și visul hegemoniei mondiale

Prietenii lui, în loc să cheme ajutor, au continuat să bea și să petreacă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Când echipa de intervenție a sosit, omul era deja mort.

Povestea nu e singulară. În Rusia, 9,2 milioane de case folosesc și astăzi „groapa de fecale”, iar 3,2 milioane nu au niciun sistem de canalizare. Dacă încercați să căutați pe internet expresia „Мужчина захлебнулся фекалиями”, veți găsi un întreg registru de tragedii identice, în zeci de orașe, scrie Alexandru Tănase într-un editorial pentru Cotidianul.md.

Această imagine grotescă este, de fapt, o perfectă alegorie a Rusiei de azi: un stat cu pretenții de măreție imperială, care aruncă miliarde pe arme și parade militare, dar își lasă cetățenii să moară înecându-se, la propriu, în propriile excremente.

Imaginea acestui episod grotesc mi-a revenit în minte ascultând conferința de presă a lui Putin, când, cu seninătatea unui predicator mincinos, rostea: „Eliminarea cauzelor primare ale conflictului din Ucraina trebuie să stea la baza reglementării” (Устранение первопричин кризиса на Украине должно быть положено в основу урегулирования).

Rusia putinistă nu poate fi înțeleasă fără o alfabetizare în limbajul orwellian. Ceea ce Orwell a numit Newspeak (limba fictivă din romanul „O mie nouă sute optzeci și patru”) a devenit, în Rusia contemporană, limbaj oficial de stat. Termenul „первопричины” (cauzele primare), folosit de Putin pentru a justifica masacrarea a sute de mii de oameni, se înscrie perfect în această logică: un Newspeak al inversiunii morale, unde victima (Ucraina) este prezentată drept „izvor al problemei”, iar agresorul (Rusia) apare ca „medicul” venit să elimine cauza. Exact ca în „O mie nouă sute optzeci și patru”, unde Ministerul Păcii se ocupa de război, iar Ministerul Adevărului de minciuni.

Această strategie lingvistică nu este doar propagandă, ci o tehnologie de anestezie colectivă. În Rusia putinistă, realitatea este îngropată zilnic în dejecții verbale, într-un decor orwellian unde sensurile sunt răsturnate. Oamenii au fost obișnuiți, aproape dresați, să trăiască în această inversiune.

Orwell avertiza: odată ce accepți limbajul manipulator, accepți și logica pe care o ascunde. Termenul de „cauze primare” a intrat în arsenalul semantic prin care Kremlinul fabrică realități paralele. Nu mai există invazie, ci o „operațiune specială” menită să „elimine cauzele primare”. Tancurile devin instrumente „pentru a aduce pacea”; copiii ucraineni sunt deportați în Rusia „pentru siguranță”; spitalele bombardate sunt declarate „măsuri umanitare”. În această alchimie lingvistică, războiul devine pace, agresiunea – terapie, iar bombardamentele și execuțiile în masă a civililor sunt prezentate drept un fel de manual de prim ajutor oferit de Kremlin pentru opera de „denazificare” a Ucrainei.

„Cauzele primare”, în vocabularul Kremlinului, nu desemnează neo-imperialismul rusesc, agresiunea militară, crimele de război sau tancurile care au șters localități întregi de pe fața pământului. În dialectul orwellian de la Moscova, „cauza primară” este însăși existența Ucrainei ca stat independent. Altfel spus: victima devine vinovată pentru însăși faptul că există. Rusia își numește invazia „operațiune specială”, exact așa cum și-ar putea numi cineva moartea într-o latrină „incident de igienizare”.

Dacă Orwell ne-a oferit vocabularul pentru a descrie minciuna transformată în limbă oficială, Umberto Eco ne-a oferit diagnosticul structural al celor 14 trăsături ale fascismului etern. Rusia putinistă le bifează pe toate, fără excepție.

Cultul tradiției – „Sfânta Rusie”, mitul Marii Victorii, icoanele amestecate cu tancurile.

Respingerea modernității – iluminismul este diabolizat, Occidentul este „decăzut” și depravat.

Cultul acțiunii de dragul acțiunii – invazia este „frumoasă” prin însăși „eroismul” ei, fără justificări raționale.

Dezacordul este trădare – opoziția este suprimată, criticii exilați sau otrăviți.

Frica de diferență – ura față de ucraineni, față de „Occidentul decadent” și față de minorități.

Apelul la frustrarea socială – „Sfânta Rusie umilită” după 1991 trebuie să se „ridice din genunchi”.

Obsesia complotului – NATO și UE complotează pentru a distruge Rusia, ONG-urile sunt „agenți străini”.

Dușmanul este și puternic, și slab – Ucraina e „o nimica toată”, dar și „o amenințare existențială pentru Rusia”.

Pacifismul e trădare – „cine vorbește de pace face jocul inamicului”.

Disprețul față de cei slabi – victimele sunt ridiculizate, prizonierii torturați, emigranții stigmatizați ca trădători.

Toată lumea trebuie să fie erou – cultul „eroilor” căzuți, al morții „frumoase” pentru patrie.

Machism și cultul armelor – retorică virilistă, batjocura față de feminitate și intoleranță față de orientările sexuale non-standard.

Populism selectiv – sondaje manipulate, televiziuni care proclamă „vocea poporului”, în timp ce poporul real tace de frică.

Noulimba (Newspeak-ul) – „operațiune specială” în loc de război, „cauze primare” în loc de genocid, „reglementare” în loc de ocupație – exact ca la Orwell, unde limbajul inversa sensurile.”

Privită prin această grilă, Rusia lui Putin nu e doar un stat agresor, ci un laborator al fascismului în forma sa pură. Ceea ce vedem astăzi în Ucraina nu e un „conflict regional”, ci manifestarea în direct a fascismului secolului XXI, un fascism care își scrie discursul în limbaj orwellian și își justifică crimele printr-un arsenal de „cauze primare”.

Newspeak-ul putinist nu este doar retorică, ci un instrument de inginerie semantică. Exact ca la Orwell, cuvintele sunt golite de sensul lor originar și umplute cu sensul lor inversat – pentru a face imposibilă gândirea critică și pentru a construi o realitate paralelă. În această realitate, agresorul devine salvator, victimele devin vinovați, iar războiul devine pace.

Mecanismul orwellian presupune ambalarea ilegalității în termeni legali – iar Maria Zaharova, portavocea Ministerului rus de Externe, joacă rolul de profesoară de Newspeak, explicând lumii, cu un zâmbet rece, că albul e negru, agresiunea e pace și minciuna e adevăr.

„Drepturile istorice ale Rusiei” (исторические права России) invocă un drept abstract și inexistent, atemporal, superior dreptului internațional, menit să anuleze însăși ideea de suveranitate modernă.

„Protecția vorbitorilor de rusă” (Защита русскоязычных) legitimează intervenții militare travestite în „măsuri de protecție umanitară”.

„Referendumurile de autodeterminare” (Референдумы о самоопределении) sunt simulacre de plebiscit organizate sub ocupație militară, ambalate propagandistic ca „exerciții democratice”.

Același mecanism funcționează și prin termeni de camuflaj geopolitic.

„Lume multipolară” (Многополярный мир) este masca pentru împărțirea sferelor de influență și pentru negarea suveranității statelor mici.

„Lumea rusă” (Русский мир) nu e altceva decât o doctrină expansionistă, vândută ca „proiect cultural-civilizațional”.

„Sferele de interese legitime” (Сферы законных интересов) reprezintă eufemismul prin excelență pentru neo-imperialism.

La fel de esențial pentru Newspeak este și limbajul tehnic, steril, birocratic, menit să neutralizeze gravitatea realității. Represiunea, cenzura, interdicțiile devin „măsuri speciale” (специальные меры). Bombardamentele asupra civililor se transformă în „lovituri precise”. Orice relatare independentă despre război este catalogată drept „dezinformare” sau „fake news”. Iar eticheta de „agent străin” (иностранный агент) stigmatizează ONG-uri, jurnaliști și organizații civice critice, stigmatizându-le drept dușmani ai națiunii.

Dar ce anume ascunde, în fond, recursul repetat al lui Putin la așa numitele „cauzele primare” ale războiului din Ucraina. În discursul oficial, acestea ar fi două de bază: extinderea NATO și așa-zisa implicare a Occidentului în Revoluția Demnității, când ucrainenii au dat jos de la putere cel mai cleptocratic și mai mafiot regim din istoria acestei țări – regimul Ianukovici.

Cât privește NATO, adevărul este limpede: în întreaga istorie a acestei organizații nu există niciun caz în care ea să fi atacat pe cineva. Cu atât mai puțin era vreo șansă să fie pusă în discuție o agresiune împotriva unei puteri nucleare precum Rusia. În plus, nu exista nici măcar în proiecție un scenariu fezabil ca la acea etapă, Ucraina să fi fost admisă în NATO într-un viitor previzibil.

Cât despre Revoluția Demnității, ea nu a fost o conspirație occidentală, ci un drept legitim al unui popor de a-l alunga pe un hoț care transformase o țară de 40 de milioane de oameni în businessul său personal și dijmuia tot ce mișca. Este, de fapt, o virtute a poporului ucrainean că, spre deosebire de ruși, nu a tolerat bandiți la putere.

Nimic din aceste așa-zise „cauze primare” fluturate de Putin prin Alaska nu are vreo legătură cu motivele reale pentru invazia Ucrainei. De fapt, pentru a înțelege ce se ascunde sub acest termen, trebuie să ne întoarcem la faimosul discurs al lui Putin de la München, unde prăbușirea URSS era definită drept „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”. În traducere din newspeak-ul putinist, „cauzele primare” nu sunt NATO și nici Maidanul, ci faptul că imperiul s-a prăbușit, iar națiunile captive au devenit libere. Iar „cauza primară” a războiului este, în esență, însăși independența Ucrainei.

Iar dacă mergem mai departe în logica Kremlinului, aceeași „cauză primară” se regăsește și în independența Republicii Moldova, a Georgiei, a statelor din Asia Centrală și a statelor baltice. Tot în această categorie intră și lichidarea Tratatului de la Varșovia și desprinderea statelor din Europa Centrală și de Est din prizonieratul Moscovei. Toate acestea sunt considerate de Putin „anomalii istorice”, rezultate ale „catastrofei geopolitice” din 1991. De aceea, „tratamentul” propus de Rusia pentru aceste „cauze primare” nu poate fi decât unul singur: readucerea acestor țări în orbita imperială. Iată de ce Putin vrea o nouă Yaltă.

Ironia amară este că nici Trump, nici vreun alt lider european nu-l vor putea convinge pe Putin că adevărata „cauză primară” a decadenței Rusiei nu este dispariția imperiului, ci propriile sale ruine sociale: în secolul XXI, 9 milioane de gospodării folosesc „groapa de fecale” din curte, iar 3 milioane nu au deloc canalizare; 42.000 de oameni mor anual din cauza alcoolului contrafăcut; rata crimelor este comparabilă cu cea din statele africane – 30 de omucideri la 100.000 de locuitori, față de 1–2 în Europa Centrală și de Vest; violența domestică atinge cote epidemice, cu 14.000 de femei ucise anual; iar 20% dintre școli nu au toalete funcționale în interiorul clădirilor. Aceasta este adevărata frescă a „măreției imperiale”: un amestec de haznale, crime, alcool și praf de pușcă.

Toate restul – NATO, UE, Maidanul, Occidentul „decadent” – sunt doar povești orwelliene menite să acopere această realitate sordidă: un imperiu nuclear care visează la dominație globală, dar nu a reușit nici măcar să construiască toalete decente pentru cetățenii săi.

Nu trebuie să ne facem iluzii. Cât timp Putin va fi viu și la Kremlin, Rusia va rămâne captivă între groapa de fecale și delirul hegemoniei mondiale – o combinație grotescă de mizerie internă și ambiții imperiale, care nu promite nimic bun nici pentru vecinii săi, nici pentru întreaga lume. Este, poate, cea mai periculoasă formă de declin: aceea în care o putere falimentară își transformă propriul eșec într-o amenințare globală.

‍