FOTO // Oamenii lui Plahotniuc, ”la braț” cu directorul ”Gărilor Auto Moderne”
Poza confirmă informațiile apărute anterior în spațiul public precum că ”Gările Auto Moderne” SRL ar fi gestionată de grupul Vîlcu-Andronachi. Despre acest lucru vorbea în august 2024 președintelui consiliului APOTA, Oleg Alexa.
”La 17.07.2018, CNA a făcut peste 50 de percheziții la angajații și sediile Gărilor și Stațiilor Auto. Din comunicatul de presă al CNA rezultă că conducerea GSA încasa lunar în calitate de mită în jur de 1,5 milioane de lei. Toate sursele indicau că Iurie Moroz, pe atunci director adjunct, și Vitalie Gavrilor ar fi fost capii schemei. La scurt timp după acest scandal, gările trec în gestiunea grupării Vîlcu-Andronachi, iar Iurie Moroz revine în funcția de director al SRL ”Gările Auto Moderne” (beneficiari Vîlcu-Andronachi), Vitalie Gavrilor devine director adjunct GAM” anunța Oleg Alexa.
Comentariul lui Alexa vine după ce, pe 19 august, APP a format o comisie de preluare unilaterală a gărilor și stațiilor auto de la ”Gările Auto Moderne” SRL. Decizia a fost luată după ce contractul cu ”Gările Auto Moderne” SRL a fost reziliat în 2022, compania a contestat decizia, solicitând instanței de judecată suspendarea executării deciziei. Solicitarea a fost respinsă atât de instanța de fond, cât și de către instanța de recurs.
Contractul semnat în 2018 cu ”Gările auto moderne” SRL prevedea modernizarea și eficientizarea activității filialelor Î.S. ”Gările și Stațiile Auto”. APP și-a motivat decizia de preluare a gestiunii asupra gărilor și stațiilor auto prin faptul că ”partenerul privat nu a respectat obligațiile asumate privind garanția de bună execuție, care presupuneau garanții a câte 5 milioane de lei pentru fiecare an investițional, garanție neprezentată începând cu anul 3 de contract, fapt care a servit temei de rezoluțiune a contractului”.
Despre acea decizie din 2018 a vorbit și Igor Munteanu, fost președinte al Comisiei parlamentare de anchetă privind privatizările din perioada anilor 2013 - 2019.
”Contractul de concesionare a ”Gărilor și Stațiilor Auto” din 2018 a avut drept subiect preluarea controlului pe 25 de ani a celei mai vaste infrastructuri de transport public din R. Moldova, cu o cifră de afaceri de 50 de milioane de lei și un rulaj de peste 400 de milioane de lei anual, la momentul concesionării. Proiectul a fost scris, promovat și adoptat cu o viteză uluitoare de către Guvernul Filip, folosind ca argumentare tehnico-financiară un dubios studiu de fezabilitate scris de un și mai dubios ONG, numit ”Alternative Internaționale de Dezvoltare”, scris de oamenii lui Șor” relata, în august 2024 Igor Munteanu.
Potrivit lui, la toate etapele acestui proiect asumat de fostul premier Pavel Filip ”a lipsit orice urmă de transparență, o condiție-cheie la selectarea partenerilor privați, motiv pentru care Guvernul Filip a mers în mod obraznic și deschis la primirea unei singure oferte”. În procesul vicierii concursului, organizat de Ministerul Economiei, a folosit studiul menționat mai sus, fără a solicita alte avize din partea Centrului Național Anticorupție, Ministerului Finanțelor, astfel transmiterea în concesionare pe 25 de ani a celei mai mari rețele de gări și stații auto a avut loc în baza unei note informative de trei pagini, a constatat Igor Munteanu.