Iulian Chifu // Noua apărare a Europei

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Редакционные
A devenit o certitudine transferul de responsabilitate pentru securitatea și apărarea Europei de la majoritar asigurat de americani către europeni, în sensul cel mai larg.
2.6.2025 7:34
2.6.2025 7:34
Deschide md
Редакционные

Există promisiunea fermă privind umbrela nucleară care va rămâne, dar ea trebuie suplimentată cu capabilități ale continentului, de natură strategică, convenționale, precum capacitatea de țintire adânc în teritoriul advers și scutul anti-rachetă european. Cum am ajuns aici, să trebuiască să ne apărăm fără pregătire, pratic în ultimul moment, cine și în ce formă va asuma securitatea și apărarea Europei este o temă pe masa tuturor europenilor, mai ales a Germaniei, revenită în prim plan și capabilă să-și reia rolul de lider al unei Europe și Alianțe transatlantice prin cooperare multilaterală, vizând eficacitatea realistă a deciziei în confruntările ce urmează.

Europa între descurajare și evitarea adevărului: vine războiul!

A devenit anecdotică și sursă de glume celebra reuniune a liderilor europeni în biroul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de la Kiev, în care cei cinci au sunat la președintele Donald Trump să-l convingă că Rusia nu vrea pace și că e timpul să se ralieze la sancțiunile mai dure la adresa Moscovei. Sau, în varianta deja viralizată, europenii se uită tot timpul în gura lui Trump, s-au strâns la Kiev în cinci și l-au sunat pe Trump să-l convingă să se enerveze. E cam puțin pentru securitatea europeană. Asta nu e o strategie să mergem să sunăm întotdeauna America și pe Trump!

Dincolo de simplificarea acestui episod, el este, totuși, relevant privind dependența Europei pentru securitatea și apărarea sa de Statele Unite, tot așa cum relația cu Vladimir Putin și Rusia sa, care amenință cu războiul la Est, nu poate fi angajată direct. Sau, cum spune altă butadă, reprezentații unei Europe cu 500 milioane de locuitori sună la președintele unui stat cu 350 mln de locuitori ca să-i apere de un stat cu 140 mln locuitori. Din nou simplist și reducționist ca interpretare, dar relevant ca imagine externă și percepție publică nu numai în Europa, față de proprii cetățeni, dar și la Washington, Moscova și Beijing și față de liderii acestor state.

Putin se uită astăzi dacă europenii sunt serioși în privința asumării propriei securități și apărări, mai ales în perspectiva preluării responsabilităților pentru securitate și apărare. Dacă există coerență și dacă presiunea europeană chiar are noimă și efecte asupra sa. Nu e strategie să susținem Ucraina și, în același timp, să cumpărăm petrol și gaze de la ruși sau de la terți, știind care e proveniența, finanțând astfel mașina de război a Rusiei în această formă. China deja a redirecționat vânzările de drone spre Rusia și le-a tăiat spre Ucraina și statele occidentale, în timp ce Rusia s-a răstit la Serbia să nu mai vâdă indirect către Ucraina sau cu destinația Ucraina.

Apoi pentru sprijinirea Ucrainei cu capabilități, Germania și alte state europene au învățat mai târziu că e mai bine să investești în economia și industria de apărare a Ucrainei, e mai eficient, e mai ieftin. Firme coreene, japoneze, turcești investesc și construiesc infrastructură sau producție în Ucraina, mai nou, companii germane și daneze utilizează prezența pe teren pentru evaluare și schimb reciproc de tehnologie în Ucraina, pentru adaptare și testare rapidă de noi capabilități.

La 2 iunie continuă la Istanbul șarada negocierilor prelungite și formale, pe baza unui plan de capitulare impus de Rusia Ucrainei. Rușii și Putin sunt ofensivi, dețin inițiativa pentru că sunt lăsați să o facă, își comunică pozițiile atât intern cât și extern, deși sunt autorii agresiunii, ai crimelor de război, sunt subiectul și împricinații în mandatele Curții Penale Internaționale și ai viitorului Tribunal de la Haga pentru crima de agresiune în Ucraina. Iar noi ne întrebăm dacă ucrainenii și europenii vor fi dați deoparte. Din fericire, consilierii pentru securitate națională ai celor trei cele mai mari state europene, Franța, Germania și Marea Britanie, alături de consilierul american, vor fi prezenți la Istanbul. Să vadă direct, cu proprii ochi, cum decurg negocierile și cât de dispus este Putin, care mai are o săptămână pentru a proba în fața lui Trump angajamentul său, să încheie războiul printr-o pace justă și durabilă.

Președintele Trump a anunțat că Rusia își dorește și așteaptă ca el să se întâlnească și să discute direct cu Putin. Dar o asemenea discuție despre securitatea în Europa fără europeni nu e acceptabilă, odată ce preocuparea este că europenii vor fi atacați. Nu e un exercițiu. Putin nu va ezita să atace alte state dacă europenii prezintă slăbiciuni și dacă Ucraina nu este susținută adecvat. Dacă europenii continua să se auto-descurajeze pe motiv de a nu supăra sau provoca Moscova, nu există nici o reținere la Kremlin. E o invitație către Putin să schimbe ordinea europeană și nu crează nici o bază de încredere pentru cetățeanul european că este apărat.

Timpul acțiunii: Rusia lui Putin nu mai poate fără război

Putin vrea să testeze NATO, vrea un atac la adresa unui stat NATO și distrugerea ideii de articol 5, care ar distruge, totodată, și coeziunea NATO și a relației transatlantice. Iar așteptarea că testul va sosi în 2029 e nerealistă. E un pericol imediat ca Rusia să atace masiv Ucraina și să atace dincolo de Ucraina. Am văzut că pentru el nu contează pierderea de oameni pentru un cap de pod în estul Ucrainei. Noi, europenii, nici nu avem un concept de apărare, suntem reticenți în a accepta amenințarea cu războiul de agresiune pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung al Rusiei asupra Europei și ne complacem în evaluările privind blocarea Rusiei în Ucraina și pierderile rusești, fiind tot mai complicat politic să accepți lovirea în Rusia, în profunzime. Asta în condițiile în care trebuie să dovedim hotărârea de a ne apăra, de a nu tolera agresiunea, de a descuraja noi Rusia ca un eventual atac să nu se mai petreacă niciodată.

Trebuie, astfel, să creștem presiunea pe Rusia, să arătăm hotărârea. Să nu mai facem greșeli în Ucraina. Am făcut-o la București, am făcut-o spunând Nu NATO, dar e ok primirea în UE, iar asta a dus la represiunea Maidanului. Ne mințim singuri dacă credem că merge în direcția bună fără investiție serioasă în apărare, și pierdem. Și e doar treaba Europei: SUA e pragmatică, tranzacționistă, înclinată spre minimalizarea costurilor și satisfacerea propriilor sale interese, în mai mică măsură de alianțe, pentru moment încă nu vede nevoia unei alianțe pentru a contra alianța informală, ba chiar formalizată pe alocuri, a statelor autocratice, după parada de 9 mai de la Moscova, Alianță între China, Rusia, Iran și Coreea de Nord. Vezi și consultările la nivelul ONU pentru negocierile nucleare ale Iranului, și prezența militară coreeană în Rusia, și transferul de tehnologie și armament către Rusia, și cedarea pavilioanelor terțelor state către flota din umbră a Rusiei care ocolește sancțiunile și e deja însoțită de avioane și nave de război. Și avem imaginea completă a alianței anti-occidentale. Altfel, SUA și Rusia vor să normalizeze relația, și asta fără neapărat a soluționa Ucraina și tema securității Europei, sau să o facă fără europeni și, eventual, pe seama lor.

Rusia lui Putin nu mai are cale de întoarcere. Nu mai poate fără război, altfel s-ar lua în discuție costurile enorme de până acum, motivele agresiunii din vecini și s-ar pune sub semnul întrebării întreaga sa conducere septuagenară, rămasă în tranșee din timpul războiului rece, hrănită mai degrabă cu percepții și imagini de propagandă pe care a ajuns să le creadă singură, și nu cu Realitatea de azi. Nu se mai poate opri, nici nu mai are cu ce continua foarte mult. Dar am învățat în 12 invazii – simplul fapt că le-am numărat arată cât de profund înrădăcinată e percepția despre ruși în mentalul colectiv românesc – că o Rusia slabă este o Rusie agresivă. Că nu mai este constrânsă de populație, de viitor, de distrugerea proprie, că vrea să moară de gât cu lumea, decât să cedeze ceva. O spune chiar Putin: de ce ar mai exista lumea, dacă Rusia nu e în ea – a se înțelege Rusia superputere, revenită în prim plan, respectată și temută, dominantă ca-n timpul Războiului Rece, în care Putin și cei din cercul său încă trăiesc nostalgici.

Să nu ne mințim singuri: nu e doar despre agresiune militară rusă, ci este despre o coaliție care agresează azi Ucraina și Europa. Dronele iraniene sunt mai mult de 50% din cele care lovesc Ucraina în profunzime și pe linia întâi. Mai mult de 50% din artileria trasă de Rusia este nord-coreeană. Mai mult de 5 mln de lovituri de artilerie au fost livrate în ultimul an de către Coreea de Nord în timp ce le-a trebuit europenilor un an și jumătate pentru a livra 1 milion de obuze Ucrainei. Am provocat invazia rusă și a aliaților săi prin arătarea slăbiciunii. Mai întâi Georgia, apoi Conceptul Strategic al NATO de după, de la Lisabona, care nota Rusia partener de securitate al Alianței. Apoi JCPOA, acordul nuclear, în care am negat reducționist celelalte probleme, de la rachete balistice iraniene la exportul de sistem, miliții, proxy, terorism. Așa am susținut ceea ce are loc azi și pregătește următorul război. Rusia alocă 7% din PIB în apărare, formal, are peste 700.000 oameni în război, dublu ca atunci când a început în februarie 2022, nouă ne trebuie 180 de zile să reacționăm când măcelurile de la Bucha și Irpin, lângă Kiev, s-au făcut în nici 2 săptămâni.

Rușii se mișcă pe calea ferată, nu aerian, nu pe drumuri. Ei pot muta divizii prin trenuri la 1000 km distanță în 24 de ore. Vedem că refac bazele în Marele Nord, refac calea ferată până lângă frontiera cu Finlanda. Fac îmbunătățiri la artilerie, tancuri etc, producția crește. Sunt și zone sensibile și vulnerabile, de la Gotland și Svabald în Baltica, la părți din Estonia, Narva de exemplu sau puncte de intervenție în coridorul Suwalki. Belarus e digerată de militarii ruși. Wagner, sub controlul GRU, este în Belarus lângă Suwalki. Belarus a pierdut perspectiva suveranității. Rusia preia instituție cu instituție, impune lideri din serviciile ruse. În Rusia însăși, își crează noua elită din veteranii invaziei din Ucraina și oamenii care vin în societate în prim plan și posturi de conducere din poziții de foști comandanți din războiul din Ucraina și care militarizează accelerat societatea din Rusia. Cu aceștia ne vom confrunta în viitor, pe termen mediu.

Revenirea Germaniei. Lidershipul Europei în noua formulă a cercurilor concentrice

Ce să facă Europa acum? E despre război, nu despre teorie și dezbateri academice. Europa trebuie să câștige războiul care vine. Să-l câștige, să considere victorie doar dacă teritoriul său nu e atacat, dacă are suficiente investiții, forțe, capabilități, producție militară, avantaj tehnologic încât să descurajeze orice pătrundere în flancul estic. Să-l câștige sprijinind Ucraina să mențină Rusia la linia de contact și să se reformeze, să se integreze în Occident, acolo unde-și dorește și unde o duc valorile pe care le apără.

Securitatea Europei este astăzi securitatea Ucrainei, dar pentru a învinge, Europa trebuie să preia inițiativa. Azi o are Putin. Dacă vrei să câștigi, trebuie să-i faci probleme Rusiei și lui Putin, trebuie să fim gata să preluăm inițiativa și să ne cream pârghii de negociere și descurajare puternice. Trebuie să reînvățăm descurajarea. Ambiguitatea constructivă și dimplomația formală de salon, prost înțeleasă, nu mai ajută. Trebuie ceva clar, direct, explicit și de impact. Trebuie ca Rusia lui Putin să fie convinsă de ceea ce spunem și vrem să facem pentru a ne apăra.

Germania a revenit în prim plan. Își reafirmă responsabiltiatea pentru Europa, așa cum doctrina sa militară vorbea, acum câțiva ani, după Zeitenwende, despre o armată care în 5 ani să apere Germania și Europa. Azi s-au pus bazele finanțării acestei armate cu 500 mld euro, peste cele 100 mln din Zeitenwende, alocați în 2022. Mai nou, Cancelarul Friedrich Merz a vorbit despre ridicarea învestiției în apărare la 5% până în 2032, cu 3,5% capabilități militare și 1,5% reziliență, infrastructură militară și produse cu dublă utilizare. Rearm Germania a început. De pe pozițiile lui Merz, un transatlantist care pledează pentru menținerea angajată a Statelor Unite, pentru că suntem parteneri și prieteni cu americanii. Așa cum trebuie reconstruită pas cu pas încredere reciprocă. Și cu partenerii francezi și britanici în primul cerc, cu Polonia și Italia în imediata apropiere, cu liderii UE și implicarea europeană tot mai substanțială. Și cu partenerii ne-europeni interesați, măcar Japonia, Coreea, Australia și Noua Zeelandă.

Donald Trump s-a dovedit un adevărat catalizator al trezirii brutale și al reinventării lidershipului european. Nimic nu a mai fost controlabil după retragerea Cancelarului german Angela Merkel. Nici măcar în legătură cu Putin. S-a creat un adevărat vacuum de putere european în relația transatlantică. Statele Unite nu au retras trupe, sunt 35.000 de militari în Germania. Vor fi reașezări și retructurări ale posturii forței SUA în Europa după summitul NATO de la Haga care pare puțin pregătit și țintit pe o singură temă, creșterea investițiilor militare ale europenilor. Dar e necesar ca America să nu-și retragă și interesul și angajamentul din Europa. Pentru asta trebuie încredere reciprocă, trebuie ca NATO să devină o afacere bună și pentru Trump, în linie cu percepțiile sale despre reașezarea lumii.

Trebuie să redefinim europenismul. Suntem la punct de cotitură și în ceea ce privește Uniunea Europeană: o refacem sau o distrugem. Și, desigur, și Europa: cum facem să integrăm toate resursele europene. Trăim un adevărat cutremur pentru securitatea Europei și în perspectiva înregistrării unei forme de ruptură transatlantică chiar, dacă nu avem grijă. Iar responsabilitatea pentru apărare și securitate trebuie asumată, în condițiile în care investițiile în aceasă direcție sunt mai mari din afara UE: SUA, Canada, Marea Britanie, Turcia, Norvegia, și altele. Cifrele sunt reci și clare. Și trebuie asumate ca atare. Și acționat în consecință.

Coaliția de voință și capabilități pentru apărarea Europei – CWC-SDE

Marile teme ale securității de astăzi exced, deci, dezbaterile despre UE și NATO. Evitarea duplicării obligă la utilizarea capacităților pe care le avem deja, de exemplu în cadrul NATO, iar securitatea și apărarea trebuie să rămână în spațiul pilonului european al alianței, din multiple motive, vezi https://www.caleaeuropeana.ro/iulian-chifu-viitorul-nato-si-al-securitatii-europene-cinci-abordari-prospective-trei-idei-si-o-strategie/. A încerca autonomia strategică, independența absolută față de Statele Unite și orice formă de construcție pe o matrice a Uniunii Europene crează dificultăți față de terțele state ale Coaliției de voință și capabilități pentru apărarea și securitatea Europei – CWC-SDE. UE nu e singura organizație în Europa. Există o Europă și în afară de Uniunea Europeană. Această Europă în afara UE se dovedește a fi chiar mai importantă pentru apărarea și securitatea Europei.

Nu putem utiliza soldații turci, de exemplu, fără a deschide subiectele legate de apărarea europeană și investițiile aferente. Integrarea se face conjugat cu terțe direcții, fără a abandona pachetul de principii și valori definitoriu european. Un NATO european plus ar fi o soluție mai bună. Marea Britanie are deja un acord de securitate cu UE, am putea extinde modelul în cadrul formulei alianței europene CWC-SDE. Varianta ar fi acceptabilă în sens mai larg tuturor actorilor, și ar putea exporta relațiile de cooperare existente în cadrul Coaliției anti-teroriste sau anti-ISIS ca experiență și mod de acțiune. Din nou, cu o alianță flexibilă și poate mai puțin instituționalizată, care să foloseasc pilonul european al NATO pentru a compensa efectele secundare ale neinstituționalizării pentru a permite flexibilitate și contributivitate în formate de geometrie variabilă.

Unitate și decizie, acestea sunt ingredientele apărării europene în noua CWC-SDE. Și cu conservarea relației transatlantice, care face NATO puternică, mai ales prin contribuțiile propuse pentru sprijinirea de către Alianță a intereselor comune din Indo-Pacific. Merită să revenim la NATO Global, cu acces global, care nu numai să pună de acord ambiția cu resursele, dar să-și și asume apărarea și securitatea transatlantică în format mai larg, pe baza descurajării și apărării pe toate domeniile, ca și voință politică și menținerea avantajelor tehnologice. Inclusiv pentru scenariul cel mai prost, al unei Europe post-americane.

Atribuim lui Trump multe lucruri, la nivel public și în media, dar cele subliniate mai direct și mai dur decât sunt obișnuiți europenii sunt de fapt teme provenite din crize vechi, cu care ne luptăm de multă vreme. Trump apare mai crud, mai direct, îi place postura omului tranșant și puternic. Dar nu e unicul președinte American care ne-a transmis ideea, nici nu e neapărat special în abordări. SUA apără Europa de la sfârșitul Războiului Rece. Azi se preocupă mai mult de regiunea Indo-Pacifică și de rivalitatea directă cu China. Rusia nu a fost o preocupare de multă vreme. Se poate gestiona prin război convențional clasic, dacă umbrela nucleară și capabilitățile strategice sunt funcționale și la nivel european. SUA nu se va mai ocupa de apărarea convențională a Europei multă vreme, va fi o responsabilitate a Europei să o facă. Dar împărțirea atribuțiilor și responsabilităților nu ar trebui să fie geografică, pentru a nu rupe Alianța. Ci împreună trebuie să funcționăm și în Europa și peste Atlantic, acolo de unde vin amenințările la adresa Alianței noastre și a fiecărui membru al său.

Notă: Prezenta analiză este urmare a dezbaterilor Conferinței de Securitate de la Istanbul de săptămâna trecută.

Ключевые слова:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Поделитесь статьей:
Будьте в курсе последних новостей на нашей странице в Telegram
Подпишитесь на
Deschide.md