Iulian Chifu // Soluția la lumea turbulentă pentru statele mici: recursul la tocilarii cu școală și experiență

Or aici tocmai modelele fizice și matematice, nu mai vorbim despre cele astronomice, ne dau o idee, precum și întreaga teorie a haosului, despre cum să anticipăm și să ne raportăm la evoluțiile curente, pe termen scurt sau mai îndepărtate, și să putem sprijini decidenții dându-le o imagine, un sens al formulelor de adaptare a politicilor curente a actorilor mici și mijlocii. Iar lupta pentru identificarea regularităților este cea mai mare provocare a momentului pentru a evita surpriza strategică.

Sursele de armonice disonante ale actorilor histrionici majori

Orice formulă de anticipare a evoluțiilor actuale trebuie să ia în discuțe în primul rând sursele de șocuri, de elemente care introduc surpriza într-un sistem despre care atât Statele Unite, cât și Rusia și China au declarat că trebuie schimbat și că nu mai este potrivit. Statele Unite sunt nemulțumite de rolul de hegemon și de numărul mare de responsabilități globale asumate, care risipesc resursele necesare astăzi competiției globale, în primul rând cu China. În alt doilea rând, Rusia e nemulțumită de evoluțiile ultimilor 30 de ani, consideră că a fost slabă și păcălită și că trebuie să se ridice din nou, revizionist, la statutul recunoscut de mare putere, eventual pe baza refacerii bazei imperiale.

Combinată cu înclinația liderului de la Casa Albă de a îmbrățișa politica de putere – utilizarea forței pentru a gestiona sistemul, incluzând aici constrângerea economică și impunerea voinței – și politica de Mare Putere - respectiv tendința spre Marile Târguri cu Mari Puteri pe seama actorilor mai mici - tendința consolidează mai degrabă opțiunea sferelor de influență, de interese și capabilități în detrimentul lumii așezate bazate pe acorduri și alianțe multiple, instituționalizată și cu reguli stabile. În plus, ambii actori înclină spre formula Concertului Marilor Puteri care să reglementeze lumea inegală, în care cei mari fac ce vor iar cei mici ce li se permite să facă, cu o inegalitate majoră și diminuarea relevanței suveranității egale și a idealurilor multilateralismului.

China trece prin capcana lui Tucidide a preluării hegemoniei și schimbării liderilor globali, deși revizionismul în cazul său e doar de ordine, de sistem, firește – autocrația și controlul fiind în prim plan – altfel este actorul care a profitat cel mai mult de regulile globalizării și liberului schimb, după intrarea în Organizația Mondială a Comerțului. Altfel ar fi o putere statu quo în privința aplicării regulilor, deși nu e deranjată nici de Concertul de Putere în care ar domina scena.

Pe acest fond, prima formulă de șoc introdusă este surpriză căutată și provocată, prin fuga după titluri de media clasică sau social media și după vizibilitate histrionică a marilor jucători, cu precădere din cauza personalizării politicilor. Cu cât politicile marilor actori sunt mai personalizate și mai puțin instituționalizare, cu atât se dezvoltă cu mai multe surprize, care induc șocuri de dragul ineditului și al vizibilității, al imaginii personalității în detrimentul faptelor și al administrării propriilor state și a propriilor interese. De aici se dezvoltă, ulterior, cursul unor decizii instabile și nesustenabile.

Li se adaugă procesele care reprezintă teste și greșeli neprovocate generate de dorința de a schimba, de a șoca, dar fără a calcula impactul. Și asta nu neapărat din lipsă de experți sau de cunooaștere, ci din cauza tendinței de a face totul unilateral și personal, înlocuind profesioniștii cu loialiștii, în această etapă. De unde inconsecvențe, reveniri și aparentă lipsă de logică, respectiv probleme majore vizând metoda alegerilor raționale în anticiparea evoluțiilor globale.

Și, nu în ultimul rând, vedem și turbulențele profeților și neaveniților, șocuri introduse de lumea ideilor, de tehno – utopiști și visători, dar și de creatori de culte electronice și pervertiri ale religiilor pentru coagulare și valorificare a regulilor democratice în detrimentul alegerilor libere și corecte, asumate și conștient. Totul în fuga după cucerirea puterii, după celebritate efemeră și rolul de influență asupra semenilor, de data aceasta cu detentă globală.

Între haos și stabilitate: cum raționalizăm regularitățile

Cum introducem raționalizarea evoluțiilor pentru a încerca să evaluăm tendințele și viitoarele alternative ale lumii secolului 21? Desigur, acceptând, în primul rând, că lumea nu este în haos deplin, așa cum stabilitatea nu mai poate fi o caracteristică. Mai întâi, trebuie să-i învățăm, să-i deprindem pe turbulenți și decidenții instabili. Să le identificăm repetițiile, regularitățile și reacțiile. Să identificăm sursele de influență și tipurile de comportamente care determină deciziile schimbătoare și mecanismele ce determină generarea șocurilor în sistem.

Desigur nu este simplu. În multe cazuri, tendințele nu mai ajută, iar o evaluare a discontinuităților, a salturilor probabile, a momentelor de ruptură nu e lesne de făcut. Dar atunci când aceste modele nu funcționează, în perioade de tectonicitate excesivă, instrumentrul statistic poae oferi o soluție. În toate aceste evoluții putem găsi repetitivități și identifica reguli relative, estima erori ale predicțiilor și asuma probabilitățile evoluțiilor în egală măsură, chiar dacă dimensiunea erorilor este mult mai mare, de unde nevoia de a lucra pe alternative multiple și scenarii în cascadă.

Regularitățile sistemului global sunt de asemenea elemente predictibile, mult mai la îndemână. Globalizarea este un proces ireversibil, și cea mai clară probă este dimensiunea implicațiilor în marile conflicte regionale, ca să nu mai vorbim despre cele locale cu relevanță. În Gaza sunt implicați multipli actori, și nu este vorba doar despre cei globali majori sau despre cei locali sau de proximitate, de cei cu interse legitime și capabilități pe care le pot risipi. Avem și Yemenul care trimite rachete în Israel și disrupte rutele de transport prin Marea Roșie, și actori din Indo-Pacific interesați de libertatea de circulație a mărfurilor.

Iar în războiul de agresiune al Rusiei din Ucraina, de o parte s-au aliniat Iranul – cu dronele Shahed și ajutor militar, Coreea de Nord cu trupe și muniții și multipli alți aliați minori prin intermediul voluntarilor și mercenarilor sau al pavilioanelor împrumutate flotei din umbră a Rusiei, care ocolește embargoul la exportul și transportul petrolier, în timp ce China se menține în umbră, deși rezolvă finanțările și livrările de produse cu dublă utilizare sau asigură sprijin politic, iar de la 9 mai chiar asumat, vezi aici.

De partea cealaltă, antrenarea sprijinului internațional pentru Ucraina, de la Statele Unite, în primii trei ani de război, și la statele europene la cele ne – europene și, pe principiul vaselor comunicante, la cele din Indo-Pacific, cu precădere Coreea și Japonia, doritoare să afle cum evoluează războiul în secolul 21, care sunt tehnologiile și cunoștiințele de luptă transferate către Coreea de Nord și cum pot acestea să afecteze în viitor echilibrele din regiunea lor. Nu am negat aici nici sprijinul de diferite feluri acordat Ucrainei, direct, de acești actori terți, de la Australia și Noua Zeelandă la Kenya, de exemplu.

O altă axiomă este aceea că se mențin inerțiile unui sistem funcțional. Structura lumii bazată pe reguli, sistemul instituțional democratic-liberal, dreptul internațional nu s-au modificat peste noapte. Ele sancționează și sunt susținute în continuare de numeroase state din sistem, chiar dacă aspirația unora dintre actorii majori este să le schimbe, să le ignore, uneori chiar să le distrugă. Sistemul vechi, functional, prin continuitate nu a fost desființat, și el are reguli și mecanisme cunoscute care acționează zi de zi și dă un referențial solid încă, mai mult sau mai puțin, mai eficient sau mai blocat. Ordinea mondială rămâne stabilă chiar dacă multe zone nu mai sunt cuantificate – vezi mai întâi noile tehnologii, apoi social media, de exemplu, acolo unde SUA și oligarhii algoritmilor încearcă să-și elimine responsabilitatea din mesajele transmise prin intermediul propriilor platforme.

În fine, evaluarea regularităților reclamă o atenție deosebită asupra tuturor categoriilor de ingerințe disruptive – de la acțiuni teroriste la cele așa numit suveranist-populiste, de la evoluții interne cu caracter disruptiv la cele ce marchează ingerințe internaționale, de la evoluții societale naturale la dureri comune legate de identități și recunoaștere, demnitate și drept de a fi și de a participa. Aici litera de regulă rămâne capacitatea de anticipare și prevenție. Și, desigur, pentru statele și decidenții implicați, e nevoie de flexibilitate și adaptare dinamică care să definească perspectiva de a absorbi, cât se poate, șocurile, ca element de reziliență societală și instituțională.

Cum e să fii decident al unui actor minor într-o lume turbulentă: renașterea tocilarilor cu școală și experiență

Principalele state din regiunea noastră sunt state mici și mijlocii. Desigur, la nivel european există actori cu ambiții superioare, dar care rămân, totuși, actori la nivelul unor puteri regionale – Franța, Marea Britanie, Germania. În formula de coagulare europeană, multilaterală, o transformare reală și integrare majoră ar putea duce la o Mare Putere a Europei, dar premizele actuale internaționale nu înclină în această direcție, din cauza emergenței populismelor cu precădere de dreapta-extremă dreapta, dar și a rivalităților interstatale, precum și a ingerințelor externe, sau inclusiv a vulnerabilităților democrațiilor europene și dependențelor de furnituri ce vin din spațiile controlate de autocrații care au tendința să-și proiecteze sistemul de control și impunere.

De aceea proiecțiile actuale ale decidenților trebuie bazate pe statutul unor puteri minore, combinate cu abordarea instituțională și multilaterală și accesul în comun a resurselor și deciziilor la nivelele instituționale existente, care trebuie prezervate cât mai mult sau a căror tranziție trebuie făcută când mai lin și cu responsabilitate, fără hiatusuri și fără tangaje majore, cum este cazul transferului de responsabilitate pentru securitatea și apărarea europeană de la SUA la Europa.

Iar aici principiile de bază sunt reziliența societală în construcție a statelor, instituțiilor democratice și sistemelor democrațiilor funcționale și a economiilor lor de piață, competitive și corecte. Apoi este vorba despre constanța raportărilor la permanența valorilor, apărarea și salvgardarea lor, respectarea lor, firește, la nivel național și prevenirea tendințelor de pervertire, alunecare sau alterare a lor.

Desigur, în cazul tuturor acestor state, notăm fuga naturală spre teorie acționabilă, aplicabilă în practică. Pentru că regula ne învață că, atunci când nu avem o idee cum să abordăm o problemă, când complexitatea este extremă și lipsesc precedentele și experiențele anterioare, e cel mai corect să recurgem la teorie. Aici sistemul e gândit din timp, are soluții testate, și chiar dacă nu reproduce perfect realitatea și poate introduce erori de model, este mult mai sigur decât improvizația sau ad-hoc-rația. Sau pariul pe instincte și simțăminte, ca să nu mai vorbim despre profeții.

Intrăm într-o lume în care eforturile de navigare corectă și de prezicere a evoluțiilor echivalează cu o adevărată raționalizare a tornadelor. Iar aici riscurile sunt majore iar erorile nu iartă. De aceea soluția rațională este recursul la tocilarii cu experiență și școală – apropo de o celebră sintagmă care întreba la ce ajută oamenii cu doctorat și când au făcut ei bine poporului. Referirea este la tendința izolării în turnuri de fildeș și a egoismului și individualismului singuratic al cercetătorului, similar cu al elitelor intelectuale umaniste.

Dar coborârea în arenă în momente de turbulență majoră e o parte a răspunderii față de semeni, ca și restituirea față de societatea care te-a născut a investiției în propriile capacități. Desigur, o formulă a luptei elitelor cu poporul se va accentua în notă populistă ca efect al unei astfel de evoluții. Totuși, principiul general este că cineva trebuie să facă și treabă, respectiv să ajute la ieșirea din marasm și să evite scufundarea corabiei naționale.

‍