Oleg Serebrian a discutat despre procesul de reintegrare a regiunii transnistrene cu ambasadorii Belgiei și Danemarcei
În cadrul întrevederii, vicepremierul Oleg Serebrian a prezentat tabloul actual privind situația din regiunea transnistreană, dinamica interacțiunii în formatele de negocieri existente, problemele persistente și politicile promovate de Chișinău orientate spre reintegrarea țării. Vicepremierul a evidențiat determinarea fermă a autorităților de a continua procesul de soluționare a conflictului exclusiv pe cale pașnică, cu fortificarea statalității și securității Republicii Moldova.
Viceprim-ministrul Oleg Serebrian a subliniat că este important de a menține atmosfera de securitate și de dialog constructiv și a evidențiat progresele înregistrate pe dimensiunea restabilirii unității social-economice: toate companiile din regiunea transnistreană, la fel ca și cele de pe malul drept al Nistrului, exportă și importă mărfurile în baza actelor permisive naționale, 80% din exporturile regiunii transnistrene merg spre statele Uniunii Europene, peste 90% din locuitorii regiunii sunt cetățeni ai Republicii Moldova, iar mulți dintre ei sunt integrați în câmpul muncii pe malul drept al Nistrului.