Promo-LEX: Abuzul de resurse administrative, instrument de promovare înainte de campanie

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Выборы 2024
Politicienii și funcționarii folosesc în continuare resursele statului, precum bani, instituții sau campanii guvernamentale, în scopuri electorale, fapt ce încalcă egalitatea de șanse a partidelor și afectează încrederea cetățenilor în alegeri.
31.7.2025 13:09
31.7.2025 13:10
Deschide md
Выборы 2024

Fără măsuri clare și sancțiuni, acest obicei riscă să devină normalitate și să afecteze corectitudinea procesului electoral din Moldova, constată Asociația Promo-LEX, citată de IPN.

Potrivit sursei citate, chiar dacă legea interzice explicit utilizarea resurselor administrative în perioada electorală, primul raport al Misiunii de Observare Promo-LEX pentru alegerile parlamentare din 2025 evidențiază perpetuarea acestui fenomen, cu tendințe de extindere în afara perioadei electorale.

Un exemplu de fuziune între partid politic și stat este „Bugetul +Plus” și campania „Moldova poate”. Promo-LEX atrage atenția asupra faptului că așa-numitul „Buget +Plus”, adoptat cu câteva luni înainte de începerea perioadei electorale, a permis Guvernului să aloce aproximativ 8 miliarde de lei pentru pachete sociale și energetice, în baza sprijinului extern. Deși aceste fonduri pot fi justificate din punct de vedere tehnic, problema apare în modul de promovare: decizii netransparente, comunicare personalizată și politizată.

Campania guvernamentală „Moldova poate”, cu un buget de 5 milioane de lei, a fost lansată pe 21 mai, imediat după stabilirea datei alegerilor parlamentare, sub pretextul informării cetățenilor, dar cu evidente valențe electorale. Mesajele de promovare, distribuția națională și preluarea narativului în ziarele de partid, sugerează o instrumentalizare politică a resurselor publice. Astfel, între guvern și partidul de guvernare a existat o suprapunere care contravine angajamentelor asumate de Republica Moldova, inclusiv prin Documentul reuniunii de la Copenhaga (CSCE, 1990), care prevede delimitarea clară între stat și partide.

La fel, la doar patru zile înainte de începerea oficială a perioadei electorale, Parlamentul a aprobat un alt pachet de sprijin, în valoare de 300 milioane de lei, destinat elevilor claselor I-IX. Aparent, o inițiativă socială. În realitate, data și contextul reflectă o tentativă de a acumula capital politic sub acoperirea generozității bugetare. Astfel de măsuri „împachetate electoral” creează o competiție inegală pentru partidele fără acces la bugetul de stat și mecanismele instituționale.

Totodată, potrivit Promo-LEX, campania de informare a Primăriei municipiului Chișinău este un alt caz de „graniță ștearsă” între comunicarea instituțională și promovarea politică. Mesaje personalizate, asocierea directă cu primarul Ion Ceban și utilizarea culorilor MAN, transformă comunicarea publică în instrument de consolidare a imaginii electorale. Promo-LEX notează inclusiv cazuri de promovare sponsorizată a acestor mesaje de către partid, ceea ce ridică semne de întrebare privind utilizarea indirectă a fondurilor și resurselor publice în campania electorală.

Abuzul de resurse administrative înseamnă folosirea infrastructurii, bunurilor, personalului și a altor facilități publice în scopuri politice sau electorale, nu pentru îndeplinirea atribuțiilor oficiale. Acest concept include și resurse imateriale, precum influența asupra angajaților publici, controlul finanțelor și prestigiul funcțiilor, care pot fi transformate în sprijin politic. Promo-LEX a observat că astfel de practici nu se limitează doar la perioada electorală, ci sunt folosite și în afara campaniilor, motiv pentru care recomandă reglementări clare și interzicerea folosirii resurselor administrative în orice moment.

Asociația amintește că în alegerile prezidențiale și la referendumul constituțional din octombrie 2024, Promo-LEX a documentat peste 280 de situații de utilizare abuzivă a resurselor administrative. Aproximativ 91% dintre acestea au vizat Partidul Acțiune și Solidaritate și președinta Maia Sandu.

Ключевые слова:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Поделитесь статьей:
Будьте в курсе последних новостей на нашей странице в Telegram
Подпишитесь на
Deschide.md