Ucraina // Zelenski refuză să-l primească pe Guterres la Kiev, după vizita secretarului general al ONU în Rusia
"După Kazan, el (Guterres) dorea să vină în Ucraina, dar preşedintele nu i-a confirmat vizita", din cauza "umilirii" aplicate dreptului internaţional prin vizita în Rusia, a spus oficialul de la Kiev, care a cerut să nu i se dea numele, transmite Agerpres.
Ucraina a reacţionat deja cu indignare faţă de participarea secretarului general al ONU la summitul BRICS găzduit de Rusia, deşi acolo Antonio Guterres a pledat pentru pace în Ucraina, inclusiv la întrevederea sa cu preşedintele rus Vladimir Putin. Guterres i-a reafirmat lui Putin "poziţia sa conform căreia invazia rusă în Ucraina" constituie o încălcare a dreptului internaţional şi a îndemnat în faţa liderilor participanţi la summitul BRICS la "o pace justă" în Ucraina, a precizat biroul de presă al secretarului general al ONU.
În luna iunie, Guterres a declinat invitaţia Ucrainei de a participa la "summitul pentru pace" desfăşurat atunci în Elveţia, o conferinţă la care Rusia nu a fost invitată şi care a fost organizată de Kiev pentru a obţine sprijin internaţional faţă de condiţiile în care Ucraina ar accepta încheierea unei păci cu Rusia.