Dumitru CRUDU // Biserica din Sumî în timpul bombardamentului de azi

Ochii mântuitorului parcă o chemau la el. S-a îndreptat spre peretele pe care era agățată icoana și a căzut în genunchi, în fața ei. Cu mâinile ridicate în sus, se uita cu mare atenție spre ochii lui Isus care i se păreau a fi foarte triști, îndurerați, aproape că speriați.

Auzi o mare explozie afară și sute de de alte detunături mai mici, urmate de mii de țipete. Oamenii din stradă fugeau înapoi în biserică pentru a se adăposti, povestindu-i că zeci de rachete rusești au lovit  străzile din jurul bisericii. Undele detunăturii se simțeau și în sfântul lăcaș, Se clătina biserica, iar câteva icoane au căzut pe podea, făcându-se țândări, doar icoana Mântuitorului a rămas intactă acolo unde se afla de când fusese construită această biserică. Nu au căzut nici florile care o împodobeau.

Oamenii intrau în biserică râuri. Veni și un băiat strigând:

-O femeie zace rănită în fața bisericii. Moare. E vreun medic printre voi?

- Eu sunt medic, i-a spus Teodozia și l-a urmat pe băiat în stradă, apropiindu-se de femeia rezemată cu spatele de un copac, rămas ca prin minune întreg. Tot pieptul și gâtul îi erau inundate de sânge. În jur- la o distanță de trei copaci- ardeau trei mașini, una lângă alta, ca niște torțe. Focul se înălța spre cer și Teodozia știa că aceste mașini puteau să explodeze dintr-o clipă în alta.

Nu departe luă foc și un troleibuz și oamenii ieșeau unul după altul, în șir indian din el, fără să se grăbească. Mai aveau nevoie de ajutoare pentru a o căra pe femeia rănită în biserică. Au mai chemat un bărbat. Băiatul și bărbatul o cărau pe mâini pe scările bisericii pe femeia rănită, ocolind cadavrele unor enoriași deja morți, care au fost și ei azi-dimineață la slujba de Florii.

Ceea ce remarcă Teodozia care mergea din urma băiatului și bărbatul care o purtau pe femeie pe brațe e că toți morții zăceau pe spate, cu fața îndreptată spre cer, cu ochii deschiși, nimeni nu le închisese ochii, se uitau spre cer cu ochii lor morți și femeia se îngrozi. Își aminti că bărbatul cu părul coliliu a stat lângă ea. Era un fost jurnalist, acum pensionar. Stătea mereu lângă ea și se ruga tot timpul doar în genunchi, numai și numai în genunchi. A plecat azi mai repede de la slujbă pentru a o vizita la spital pe soția sa internată acum două zile, pentru a i se extrage fierea. Urmau s-o opereze în dimineața asta.

Teodozia și-a zis că o s-o viziteze la spital, ca să vadă cum se simte, după ce-i va acorda primul ajutor femeii rănite. Nu-i va spune nimic despre soțul ei mort pe scările bisericii. Poate, doar după ce va fi externată. Băiatul și bărbatul au intrat cu femeia rănită în biserică și au lungit-o pe o banchetă pe care, până atunci, au stat niște femei bătrâne, cărora le era frică să meargă acasă. S-au sculat în picioare.

Teodozia avea cu ea trusa de prim ajutor și i-a oprit hemoragia. Norocul femeii era că schija n-a rămas în corpul ei. Totuși trebuia s-o ducă la spital și se gândeau s-o ducă cu mașina preotului, dar când acesta a ieșit în curte a descoperit că și ea ardea. Erau așa de mulți răniți în oraș, iar ambulanțe erau atât de puține. Doctoreasa și-a sunat soțul și acesta s-a pornit de acasă cu mașina sa.

Între timp, biserica se umplu cu oameni. Acestora le era frică să plece acasă și l-au rugat pe preot să mai oficieze o dată slujba de Florii. Părintele începu iar serviciul divin și toată lumea căzu în genunchi. Pentru a doua oară în aceeași zi era îndeplinit același serviciu religios. Toate plânsetele și vaietele au încetat și se auzea doar glasul mângâietor al părintelui Serhii.