Dumitru Crudu // Într-un hotel din Paris a fost ucisă o femeie din Ucraina

Într-un fotoliu de piele maro, instalat sub fereastra mea, deschisă spre strada de la Paix din Paris, la ora două noaptea, cu picioarele goale strânse sub ea, se afla una dintre cele mai frumoase femei din lumea asta, care, la Chișinău, m-a ținut mereu la distanță, trecând pe lângă mine fără să mă salute sau să mă observe.

Acum stătea în fața mea, îmbrăcată doar într-o cămașă de noapte- o cămașă de noapte transparentă- privindu-mă râzătoare. Își scoase picioarele de sub ea și îi îmbrățișă cu mâinile. Părul îi șiroia pe coapsele și gleznele ei goale ca niște ciorapi. Cea care stâmba din nas când mă apropiam de ea în orașul nostru natal, acum mă privea cu niște ochi mari, pe care beția îi făcea și mai mari. Eu încă nu realizam cum de această femeie răpitoare, în jurul căreia se învârteau mereu doar bogătani sau vedete, acum se afla la mine în cameră și mă fixa cu o privire rugătoare, la o disanță de un fotoliu de mine. Mă frecam la ochi uluit.

În urmă cu câteva clipe încă mai dormeam singur în patul meu uriaș din camera mea cu tavan înalt, iar acum împărțeam odaia mea cu una dintre cele mai senzuale femei de pe pământ, care, la Chișinău, nu mă învrednicise nici măcar o dată cu vreo privire. Năucit de ceea ce vedeam, încercam să reconstitui ce s-a întâmplat. Ceea ce-mi aminteam erau niște ciocănituri insistente în ușă, dublate de vocea ei lascivă. Ele m-au și trezit din somnul meu liniștit și m-au făcut să alerg spre ușă, deschizând-o larg.

Ea stătea în prag, clătinându-se de pe un picior pe altul, cu o sticlă de șampanie în mână, din care sorbea câteo înghițitură, privindu-mă sfidător. În loc să-mi zică ceva, sorbea din sticlă. Vederea ei m-a făcut să mă trezesc brusc din somn, dar nu m-a ajutat să iau vreo hotărâre înțeleaptă și o priveam cu niște ochi consternați, fără să știu ce să fac. M-a împins ea într-o parte și a lipăit pe lângă mine desculță, trântindu-se în fotoliu. A băut și ultimele picături din sticlă și a aruncat-o în direcția mea. Am prins-o din zbor și am pus-o în coșul de gunoi.

- Șampanie sau vin ai?

- Să mă uit în frigider.

- Uită-te.

De când m-am cazat în camera aia îl deschideam pentru prima dată.

- Ai?

- Am, i-am spus eu cu o voce sinsă, când am văzut și prețurile lor.

- Ai și șampanie și vin?

- Da.

- Dă-mi o sticlă de șampanie.

Am scos din frigider o sticlă de șampanie și i-am pus-o pe masă.

- Destup-o!

Am destupat-o și i-am turnat în pahar.

- Toarnă-ți și ție, mi-a spus ea.

- Îmi torn după ce mă îmbrac.

- Lasă asta. Mai întâi, toarnă-ți și hai să ciocnim. Toarnă-ți și așază-te în fotoliul din fața mea.

Am ascultat-o și m-am așezat în fotoliul de vizavi cu un pahar de șampanie în mână.

- Mie mi s-o terminat șampania și vinul, mi-a spus ea.

Amalia era poetă și venise, la fel ca și mine, la târgul de carte de la Paris. Amaliei îi apăruse o carte de poezie în limba franceză, dar frumusețea poeziilor ei era întrecută de frumusețea ei feminină. Amalia emana senzualitate prin toți porii corpului ei. Când o întâlneam prin Chișinău primul impuls pe care-l aveam era să alerg la ea și s-o iau în brațe. Corpul ei de fee te atrăgea ca un magnet. Părea asemenea unui râu care curge prin lume. Vederea ei îți deștepta dorințe și vise. Visul de-a o purta în brațe prin lumea asta. Visul de-a o avea. Preț de câteva clipe, am conștientizat că toți bărbații de la târg care i-au făcut curte din prima clipă când a venit, și-ar fi dorit să fie în locul meu. Ce m-ar mai invidia dacă ar afla că Amalia e acum la mine. Nu știu de ce m-a ales pe mine. Poate, a bătut și în alte uși, dar ceilalți nu i-au deschis.

-Să bem pentru cărțile noastre traduse în franceză, mi-a spus ea și a golit paharul. Gol, mi l-a întins să i-l umplu iar. Mi se părea că voia să se îmbete cât mai repede posibil.

-Să nu crezi că sunt alcoolică, mi-a spus ea, la Chișinău nu beau niciodată înainte de somn și în general beau foarte rar. Îi alunecă o bretea și i-am văzut pieptul gol și am început să înghit în sec. Nu-mi mai puteam desprinde ochii de pe sânii ei mirosind a miere de albină. Sfârcurile lor îi umflau cămașa, vrând s-o spargă. Nu făcu nicio încercare ca să-și așeze breteaua la loc și nici ca să mă descurajeze ca să-i mai privesc atât de intens sânii. Sânii și nu pe ea.

-Nu știu ce mi s-a întâmplat, dar când m-am culcat în seara asta, m-a năpădit frica. Numai am stins lumina și m-a învăluit teama. O teamă cumplită. Atât de intensă că am sărit jos din pat și am aprins lumina. Nu am făcut bine, pentru că pieptul mi se umplu de groază. Am mers la frigider și am băut tot ce-am găsit în el. Numai așa am scăpat de ea. Mă tem însă să nu se întoarcă și, de asta, vreau să mai beau. Mai toarnă-mi. Când beau, nu mi-e frică de nimic. Bea cu mine, te rog, ca să nu mă simt penibilă că beau singură.

Mi-am turnat și mie și am băut împreună, până am deșertat și frigiderul meu. Cât am băut, era foarte veselă și voioasă, dar când mi s-a terminat șampania și vinul, a început să plângă, zicându-mi să nu o alung de la mine, că ei îi este frică să revină în camera ei. Îi este frică să rămână singură în camera aia sinistră. Unde, nu a vrut să-mi spună asta din capul locului, dar acum o să-mi spună, a fost ucisă o femeie din Ucraina. O refugiată. Nimeni nu știe cine a ucis-o.

- Cred că asta și mi-a declanșat frica, mi-a mărturisit ea, strângându-mi mâna. Faptul că m-au cazat într-o cameră unde, înainte să vin eu, a fost omorâtă o femeie dintr-o țară aflată în război. Am aflat asta de la cameristă. Ea tocmai făcea curat când eu am venit să mă cazez. Știa româna. Camerista. Probabil, era fie din România, fie din Chișinău. Ăsta era un mare secret și ea mi l-a divulgat. N-ar fi trebuit să afle nimeni ca să nu se sperie clienții. Când am aflat, eu am mers să-mi schimb camera, dar mi-au spus că nu mai sunt odăi libere. Mă tem că pe camerista aia au concediat-o din cauza mea.

După ce am băut și ultima picătură de vin, ea m-a înlănțuit cu mâinile și m-a rugat s-o las să doarmă la mine. Sau să ieșim împreună în oraș și să bem, dar am renunțat la idee când am calculat câți bani ne-ar fi costat.

I-am propus să doarmă la mine în pat, iar eu să mă culc în fotoliu.

- Nu, nu, mi-e frică să dorm singură în pat, a protestat ea și a început să-și scoată cămașa de noapte în fața mea. Dedesubt nu avea nimic. Sexul ei gol umplu camera mea cufundată în întuneric cu o lumină roșie, pâlpâitoare. Îmi scoase și mie chilotul și mă trase peste ea în pat. Am crezut că o să-mi explodeze capul.

- Nu mi-e frică doar în două cazuri, îmi povestea ea, în timp mă răsturnă sub ea, când beau sau când fac dragoste. După ce mâinile mele i-au găsit sânii, nu i-am mai auzit vocea.

A adormit în timp ce făceam dragoste. Apoi am adormit și eu, iar dimineață m-am trezit singur în pat. Am întâlnit-o pe scări mergând în urma portarului, care-i căra geamantanul la parter, unde au cazat-o într-o altă cameră, dar lucrul ăsta nu l-am aflat de la ea, ci de la colegii noștri scriitori. Cu mine nu a mai vrut să vorbească. Eu o întrebam, dar ea se făcea că nu mă aude și mergea mai departe. Cât am mai stat la Paris, dar și după ce ne-am întors la Chișinău, m-a tratat cu același dispreț cu care m-a tratat toată viața.

Nota AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.