Iulian Chifu // Fără echivoc: Ucraina e în Occidentul democratic!

Un adevărat maraton diplomatico-politic a avut loc săptămâna aceasta între Washington-Londra-Kiev și din nou Washington, care se va concluziona la New York, în marja Adunării Generale a ONU din finalul lunii. Miza este cum să oferi Ucrainei suficient ca să se poată apăra, dar să menții escaladarea pentru a dezescalada sub pragul declanșării unui război direct NATO/Occident/democrații -Rusia/ autocrații. Kievul reclamă – alături de comisii bipartizane din Congres și chiar grupuri de republicani – că primește insuficient și târziu pentru o victorie împotriva Rusiei lui Putin care l-a atacat. Totuși pașii se fac ca formă de sancționare și afirmare a susținerii la fiecare escaladare și act nou de agresiune al Rusiei, cum e și cazul armelor primite de la partenerii autocrați Coreea de Nord, China, Iran. Rusia amenință cu înarmarea terților împotriva Occidentului, se joacă de-a retorica nucleară pe mâna lui Karaganov și presează opinia publică occidentală să blocheze trendul, așteptând alegerile americane - cu destulă rezervă după ultimele evoluții neconvingătoare ale lui Donald Trump, candidatul republican. Totuși este posibilă încheierea conflictului fără angajarea deplină în război? Cine clipește primul? Și cine menține ritmul luptei și al capabilităților, al oamenilor și resurselor mai mult timp? Mai ales că SUA și Marea Britanie exprimă explicit susținerea și comunică Rusiei că Ucraina e asumată de către Occident și că nu mai are cum să o îngenuncheze.

Escaladare controlată pentru descurajare credibilă în Ucraina

Secretarul american de stat, Antony Blinken, a fost miercuri, 11 septembrie la Londra la întâlnirea cu omologul său britanic, David Lammy, plecând împreună la Kiev, la reuniunea prilejuită de Platforma Crimeea. Cei doi au călătorit și 9 ore în același tren de la Varșovia la Kiev, iar acolo au conferit cu atoritățile ucrainene despre posibilitatea ridicării interdicției utilizării armamentelor cu rază lungă de acțiune furnizate de Occident în profunzimea teritoriului rus, vizând, firește, centre de comandă și control, depozite de armament, de combustibili, aeroporturi de unde decolează bombardierele ce lovesc infrastructura critică ucraineană, centrale de producție a energiei electrice, blocuri de locuințe, spitale și școli. Asta după ce președintele Biden, întrebat marți, 10 septembrie, a semnalat perspectiva unui asemenea gest în viitorul apropiat. Reacția și schimbarea de ton – “se lucrează chiar acum la asta” - este urmare a transferului a peste 200 de rachete Fath-360 către Rusia, pe care să le utilizeze în viitorul apropiat în Ucraina.

În fapt, toate acțiunile Occidentului în raport cu războiul de agresiune, pe scară largă, de mare intensitate al Rusiei în Ucraina au stat sub emblema strategiei de a reacționa la fiecare acțiune rusă fără a escalada situația dincolo de momentul în care ar putea ca Rusia să treacă la război deplin cu NATO. De aceea, la fiecare acțiune a Rusiei, a existat un prim pas de deschidere. Pentru atacul din 24 februarie 2022 a existat alinierea imediată și susținerea Ucrainei atât timp cât e nevoie, cu livrare de rachete Stinger sol-aer și rachete anti-tanc Javelin. Pentru distrugerea distribuției de energie electrică în toamna lui 2022 s-au livrat transportoare blindate și tancuri occidentale. Pentru transferul de muniție din partea Coreii de Nord și a dronelor Shahed din Iran și pentru atacurile continue asupra orașelor ucrainene au fost livrate avioane și pachete de pregătire – desigur, abia au început să ajungă și să fie utilizate, având în vedere timpul necesar pregătirii piloților. Acum se pregătește un nou pas înainte.

Trezoreria americană – instituția responsabilă de sancțiuni – a acuzat marți, 10 septembrie, Rusia și Iranul că au semnat un contract de livrare a sute de rachete cu rază scurtă către Rusia, fiind probate cu toate datele traseului, îmbarcării și livrării în portul caspic Astrahan. În mai 2023 fuseseră livrate peste 1000 de drone iraniene către Rusia și fusese construită o fabrică de drone. Dacă China nu fusese implicată încă în livrare de echipamente militare, vineri, 13 septembrie, a apărut și informația că Moscova a produs mai mult de 2500 de drone cu rază lungă de acțiune Garpiya -A1 cu motoare și componente chinezești livrate în iulie 2023 și iulie 2024, unele dintre acestea fiind identificate în Ucraina, în ciuda pretențiilor Chinei că este neutră în raport cu războiul. Ca și China, și oficialii iranieni au negat alegațiile miercuri, 11 septembrie, ministrul de Externe Iranian Abbas Araghchi vorbind despre greșeala serviciilor de informații, date complet eronate și false, fără nici o bază. Dar Trezoreria a publicat acordul semnat în decembrie 2023 despre sutele de rachete balistice livrate, în timp ce marți chiar secretarul de stat Blinken anunța că zeci de militari ruși au fost antrenați deja în Iran pentru utilizarea rachetelor Fath – 360, cu rază de acțiune de circa 120 km, care să ajute Rusia să lovească în profunzime teritoriul ucrainean.

Ucraina deține, la această oră, rachete Storm Shadow britanice și SCALP franceze, cu componente americane, cu rază de acțiune de 250 km, dar și ATACMS americane, cu rază de 300 km și Taurus germane, cu raza de 500 km. Dar Ucraina își are și propriile drone cu rază de acțiune probată la peste 1800 km, care pot lovi și o fac deja, ținte la distanță mare de frontierele proprii, atunci când situația operativă o cere. Ucraina a solicitat de multă vreme ca limitările în utilizarea acestor rachete occidentale să fie ridicate. În acest moment, Ucraina poate utiliza rachetele occidentale fără limite pe teritoriul său ocupat de Rusia, în regiunile de Est și sud -Donetsk, Luhansk, Zaporoje și Kherson – dar și în Crimeea și în apele Mării Negre. Însă nu poate utiliza aceste rachete în Rusia cu excepția zonelor din imediata proximitate a frontierelor și în condiții specifice.

Subiectul a constituit principala temă la întâlnirea dintre Președintele Joe Biden și premierul britanic Keir Steimer, vineri, 13 septembrie, într-o întâlnire de 90 de minute, fără conferință comună de presă, întâlnire care a vizat numeroase alte teme din Orientul Mijlociu și zona Asia Pacific. Tema a fost aceea de a permite utilizarea tehnologiei americane de pe Storm Shadow și SCALP-urile franceze din Ucraina pentru a lovi teritoriul rus, dar fără a fi utilizate ATACMS americane. Și Germania a insistat că nu autorizează utilizarea propriilor rachete Taurus în profunzimea Rusiei pentru a evita escaladarea excesivă. Discuția s-a prorogat pentru sfârșitul lunii septembrie, în marja Adunării Generale a ONU la New York, și se va desfășura cu partenerii din SUA, Marea Britanie, Franța, Germania și Italia.

Delicata și justa cumpănire a transferurilor de tehnologie militară

Subiectul este cu atât mai important cu cât echilibrul escaladării este privit ca fiind crucial pentru strategia Occidentului de a sprijini Ucraina să se apere, de a bloca Rusia să nu câștige și de a o sancționa cu o problemă în plus de fiecare dată când face un pas spre escaladare, alături de partenerii săi autocrați. De aceea este important, de fiecare dată, ca acest balet al reacției și implicării să fie făcut suficient de puternic pentru ca Ucraina și ucrainenii să simtă că sunt sprijiniți de Occident, Rusia să înțeleagă că Ucraina e occidentală și nu va fi lăsată să cadă pradă ocupației și redislocării sale iar Rusia, pe de altă parte, să simtă la fiecare acțiune a sa că există o contra-acțiune occidentală proporțională sancționatorie și tot mai importantă. Până unde se merge pentru Ucraina, până unde pentru a sancționa Rusia, aceasta este eterna balanță pe care o evaluează liderii lumii libere.

Deja miercuri, 11 septembrie secretarul de stat Antony Blinken a reiterat principiul pe care îl urmărește alianța occidentală în sprijinul Ucrainei: “Din prima zi, așa cum m-ați auzit spunând-o nu o dată, ne-am ajustat și adaptat potrivit schimbărilor nevoilor și nu am nici un dubiu că vom continua să o facem pe măsură ce războiul evoluează”, a insistat Blinken, subliniind evoluția pas cu pas a deschiderii și accesului la armament occidentale și ridicarea limitării utilizării lor de către Ucraina. Președintele american a renunțat la restricții pas cu pas la fiecare decizie majoră de la trimiterea HIMARS pentru apărarea anti-aeriană și țintirea la distanță pe teren, apoi tancurile Abrams, Avioanele F16, a lansatoarelor de rachete cu rază scurtă, apoi lungă ATACMS.

De asemenea, în fiecare punct, autoritățile americane au subliniat că fiecare livrare nu schimbă dramatic situația de pe teren. Secretarul Pentagonului, Lloyd Austin, a subliniat și acum că autorizarea utilizării rachetelor nu duce automat la câștigarea războiului, ci este doar un pas înainte. De altfel, Rusia și-a mutat deja capabilitățile valoroase de lovire dincolo de raza de bătaie a acestor rachete occidentale, fapt care o costă mai mult combustibil pentru avioane, nicidecum altceva, în timp ce dronele ucrainene lovesc deja cu precizie la o distanță mult mai mare, am văzut-o.

E adevărat că am avut două categorii de reacții la această perspectivă: mai întâi, însuși Vladimir Putin a avertizat că Rusia va privi o asemenea autorizare drept implicarea directă în război a NATO și Americii, după ce a acuzat deja că țintirea nu se poate face de către ucraineni fără ajutorul militarilor și tehnologiei spațiale americane și amenințând cu represalii. Dmitri Medvedev, fostul președinte și premier transformat într-o portavoce a pozițiilor extreme, a anunțat că Kievul va fi transformat într-o minge de foc clocotită, în timp ce Serghei Karaganov, adeptul utilizării armei nucleare, numit recent consilier prezidențial al lui Putin, a avertizat cu utilizarea armei, răspunzând corului propagandiștilor care cere o asemenea măsură, în timp ce Serghei Lavrov, Ministrul de Externe, a avertizat că Rusia își revizuiește doctrina nucleară.

Președintele Biden a respins orice preocupare și a trimis în derizoriu afirmațiile lui Putin care a interpretat autorizarea Ucrainei să tragă cu arme occidentale drept intrarea în război a Occidentului cu Rusia. “Nu prea mă gândesc prea mult la Vladimir Putin”, a răspuns președintele Biden reporterilor când a fost solicitat să comenteze, în timp ce administrația a reamintit că Biden a afirmat explicit că este “clar faptul că Putin nu va ieși victorios din acest război” – o previziune, un avertisment și o promisiune, totodată, chiar dacă acțiunile venite din Occident au fost privite cu frustrare de către Kiev, care a reclamat întotdeauna mai multe arme și mai multă libertate de a le utiliza pentru a câștiga mai rapid și cu mai puține pierderi umane nevinovate acest război.

Gălăgia și amenințările cu arma nucleară

Desigur că Rusia nu are nici interesul, nici dorința de a lupta cu NATO și cu Statele Unite. Știe că este o debalansare totală de capabilități și de cunoaștere și că o implicare totală a Occidentului ar duce la pierderi majore. De aceea afirmațiile mai temperamentale sunt, de fapt, adresate cetățenilor europeni mai slabi de înger și care ar putea presa asupra propriilor guverne pentru a opri războiul în favoarea Rusiei. Așa se explică și războiul informațional finanațat de către Rusia, și susținerea lui Donald Trump în alegeri, și cea a unor partide de extremă dreaptă care, odată venite la guvernare, Putin speră să oprească războiul și să-i dea Rusiei câștig de cauză, teritorii ucrainene și să blocheze accederea Ucrainei în NATO și la orice garanții de securitate.

Și amenințările cu utilizarea armei nucleare sunt excesive pe orice dimensiune. Într-adevăr, orice utilizare la nivel de armă tactică sau de teatru nu aduce modificări substanțiale a situației din teren: crează o gaură de 10-12 km în front și interzice traversarea ei de către trupele tuturor armatelor, care nu pot supraviețui mult timp în acest mediu. Dar nu determină capitularea Ucrainei cum s-a întâmplat cu Japonia la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. În schimb, costurile politice, simbolice și de imagine ale Rusiei sunt atât de importante încât o asemenea perspectivă este greu de acceptat: Rusia ar pierde orice susținere internațională, China ar fi prima care nu ar dori să se mai asocieze cu un asemenea actor și nici o țară din Sudul Global, în timp ce ceilalți membri ai Consiliului de Securitate ar suspenda-o și expulza-o ridicându-i dreptul de veto și sancționând-o serios.

Utilizarea armei nucleare nu este o glumă, de aceea Rusia a folosit în paralel o mișcare profundă de recurs la campania de război informațional prin care amenință, înfricoșează cu utilizarea armei nucleare, cu apocalipsa globală care vine, cu modificarea doctrinei nucleare și autorizarea utilizării armei nucleare în condiții foarte laxe, mai mult, lansează în Europa narațiunea că SUA nu va apăra nuclear și nu va interveni în caz de atac nuclear asupra vreunui stat european, că însăși capabilitățile americane nu ar fi suficiente pe continent și nici capabile, și așa mai departe, variațiuni pe aceeași temă.

Simplul recurs la retorica nucleară arată slăbiciunea Rusiei la nivelul forței convenționale și dorința de a încheia rapid cu câștiguri partea aceasta a războiului care a expus deja slăbiciunile armatei sale, oricât de periculoasă ar rămâne încă pentru statele din Flancul Estic al NATO care nu ar putea să facă singure față unei agresiuni militare pe scară largă. Iar nevoia de armament din Coreea de Nord, Iran, China, de produse cu dublă utilizare care să evadeze sancțiunilor din Occident prin intermediari din toate zările arată, de asemenea, sărăcia de inteligență și capacitate tehnologică de vârf din Rusia și a forței de muncă înalt educate și inginerești care a părăsit-o la începutul războiului.

Sprijinul pentru Rusia: Coreea de Nord, Iran, China

SUA, Ucraina și Occidentul au încălcat în repetate rânduri pretinsele linii roșii ale Rusiei. Putin a amenințat chiar din februarie 2022 că oricine va ajuta Ucraina va fi ținta represaliilor și retalierii ruse “așa cum nu ați mai văzut vreodată în întreaga istorie”. Tot Vladimir Putin este celebru în zicerea sa “de ce ar mai exista lumea dacă nu mai e Rusia în ea”, înțelegând prin această formulare Rusia sa, superputere și dominantă, și implicând ștergerea lumii de pe fața pământului. Amenințarea cu faptul că Rusia ar considera că este în război cu Occidentul, SUA, NATO sunt lucruri pe care Rusia le-a făcut deja și acționează astfel, la nivelul dimensiunilor hibride ale agresiunii, considerând că este în război și în față sunt dușmanii.

Trecerea la un nivel nou în conflict, așa cum o anunță Putin, presupune multiple acțiuni non-nucleare agresive împotriva Occidentului, asumate sau nu: atacuri cibernetice devastatoare, atacuri la cablurile de date submarine, distrugerea infrastructurii critice de petrol și gaze submarine, cu precădere în Europa. Și, chiar dacă Putin nu a precizat niciodată care este pasul următor, el a autorizat propaganda sa și oamenii din jurul său să speculeze cele mai negre perspective, totuși alte declarații date în utlimele luni sugerează că el consideră lovitura supremă înarmarea altor state ostile Occidentului care ar putea lovi aceste state sau interesele lor în lume. Desigur, Rusia face deja lucrul acesta, în special în Africa, în America latină și pe terțe meridiane, deci nu ar fi un lucru nou.

Totuși în ceea ce privește Coreea de Nord, Iranul, China și chiar alte state, devine important ce vor obține acestea la schimb pentru a realiza gradul de escaladare pe care-l propune Rusia. Și acest element va cântări substanțial în formulele de adaptare la evoluția războiului de către Statele Unite și de către Occident. Deja adjunctul secretarului de stat Kurt Campbell a acuzat China marți, 10 septembrie, de livrarea unui ajutor militar foarte substanțial Rusiei în schimbul tehnologiei militare relative la submarine și rachete. Desigur China a negat acest pas.

Pe de altă parte, Iranul a transmis drone și acum rachete balistice către Rusia și dorește în schimb avioane Suhoi SU-35, sistemele anti-aeriene S-400 dar și alte sisteme de armament și tehnologii pe care să le primească în timp, ca și alte categorii de livrări de arme către milițiile dependente de el din Orientul Mijlociu - Hezbollah, Axa Rezistenței din Irak, milițiile al Houthi din Yemen, alte miliții șiite din întreaga regiune. Și tehnologia nucleară ar putea fi parte a acordului, ca și în cazul Coreii de Nord, unde, de asemenea, e greu de aflat exact termenii livrărilor și schimbului și ce capătă Kim Jong Un, cu această ocazie. Iar accesul la tehnologii avansate de rachete balistice și de croazieră, ca și la tehnologie nucleară amenință regiunea Indo-Pacific, dar chiar lumea întreagă.

Pe de altă parte, apropierea Rusia-Iran și transferul de armament a adus probleme majore pentru statele din Golf prin ruperea echilibrului existent. Eventuala închidere a conflictului din Gaza și Orientul Mijlociu ar putea accentua sancțiunile la adresa Rusiei și Iranului, cele mai sancționate state ale lumii, dar ar susține și pornirea statelor din Golf privind relansarea vânzărilor de petrol pentru a reduce prețul și a submina concomitent Rusia și Iranul atât în dimensiunea economică, cât și în cea militară și a finanțării acțiunilor ambelor dincolo de propriile hotare. Și aici merită marcată încă o notă: prin nevoia Rusiei de armament importat din Iran, Teheranul consideră din ce în ce mai mult dacă nu faptul că Rusia ar deveni dependentă de Iran, sau chiar un proxy, măcar faptul că deține pârghii majore în relația cu Rusia care, în consecință, este departe de a mai fi o mare putere. Exact ceea ce-și dorește Rusia să evite și pentru care a declanșat războiul: să arate că e mare, puternică și rămâne în prim planul scenei internaționale.

Poate fi evitat războiul total NATO/Occident-Rusia/autocrații?

Așa ajungem și la cea mai acută problemă de astăzi a spațiului euro-atlantic: poate fi evitat războiul direct între Occident și Rusia? Implicarea SUA, NATO, a Occidentului democratic în susținerea Ucrainei? Se va putea menține această formă de escaladare pentru dezescaladare și descurajarea credibilă în apărarea flancului Estic al NATO? Sau la un anumit punct, Rusia va capota și va racționa în varianta războiului pe scară largă, de mare intensitate, în primul rând în raport cu statele din vecinătate, apoi asupra Occidentului în întregimea sa. Desigur, în aceste condiții, e de văzut, firește, și varianta extremă și cu probabilitate infimă, dar cu risc maxim asociat a războiului al Treilea Mondial care să implice și toate statele autoritare de partea Rusiei lui Putin.

Practic, este vorba despre o evaluare de tip cine clipește primul. Cine nu mai are resurse, nu mai are ce pierde sau, din contra, dorește să marcheze acest lucru și trece peste orice limite. Desigur, cu doza de iresponsabilitate și cu comportamentului unui șobolan prins la colț, care nu mai are ce face, ci atacă, așa cum rezultă din poveștile de copilărie ale lui Putin din propriile cărți și relatări autobiografice. De aici și dorința unei formule de ieșire acceptabile pentru Rusia pe care o parte dintre experții internaționali o încearcă, dar fără a răni lumea bazată pe reguli și a crea precedente, premiind agresorul, Rusia, cu teritorii din trupul vecinului său, Ucraina, lansând o nouă variantă de cuceriri teritoriale sub formula de descurajare a nebunului care umblă cu focul nuclear după sine.

Responsabilitatea de a nu arunca lumea în haos a fost probată în timpurile Uniunii Sovietice cu echilibrele terorii, distrugerea reciproc asigurată și descurajarea credibilă reciprocă pentru ambii actori. Astăzi, Rusia nu are nici pe departe forța Uniunii Sovietice, nici resursele acesteia. Mai mult, este dependentă și dominată de nenumărați alți actori. Așa cum alianța autocrațiilor (ca și BRISC; mult mai divers după extindere și amestecat în relația autocrații- democrații) nu este nici perfectă, nici reală pe deplin. China este partenerul Rusiei atât timp cât nu-i afectează interesele comerciale și ale devenirii lumii pe mai departe. A marcat de nenumărate ori deschiderea spre căștiguri pragmatice – petrol și gaze ieftine, transfer tehnologic pe degeaba – dar nu va accepta nici utilizarea armei nucleare, nici turbulențe crescute și intrarea în război.

Deja China este supărată în primul rând pentru că războiul Rusiei în Ucraina a probat că Rusia este slabă, slăbește în continuare și nu mai este un aliat utilizabil pe măsură ce scade relevanța. Mai mult, i-a aruncat în aer liniștea și stabilitatea utilă comerțului care-i aduce resurse și putere. În plus, mișcându-se prea repede, a pus statele occidentale să revină la înarmare și le-a mișcat prea repede, înainte ca China însăși să ajungă la paritate nucleară cu SUA și Rusia și să-și termine proiectele de înarmare cu ultimele tehnologii, să-și insinueze politicile globale la nivelul întregii lumi. Dacă pandemia a expus lanțurile de furnituri confiscate și deturnate prin China, dependența prin orice e manufacturat, medicamente și metale rare, războiul Rusiei a atras atenția asupra gradului de înarmare și al utilizării forței militare, fapt care a alertat înainte de vreme, mult mai devreme decât își dorea, statele occidentale să renunțe la complezență și să se trezească la realitatea noii lumi confruntaționale globale.

Nici relațiile celorlalte state autocratice cu Rusia nu depășesc situația unor relații pragmatice, ca să nu le spunem cinice de-a dreptul. Poate Rusia să dea avantaje, acum, în dificultate, fiecare e gata să le apuce și să le folosească. Nu mai e utilă, nimeni nu se va îngropa cu Putin. Iar dispariția Rusiei ca mare putere e un fapt de multă vreme, e doar consemnat de război și limitarile, și neputințele, și cheltuirea resurselor pe care le mai are și de limitarea creșterii, în viitoarele decenii, ale Rusiei post- Putin.

Altfel, evitarea războiului cu Rusia e greu de obținut, dar pașii înainte vor continua: dreptul de a trage cu armele cu rază lungă de acțiune pe teritoriul rus, cu reguli de angajare clare și ținte convenite; redesenarea apărării avansate a NATO cu acțiune preventivă, cu 50km în fața teritoriului NATO, în spațiul statelor consimțătoare și în marea liberă; apoi formula no fly zone peste Ucraina de Vest, în fine formula boots on the ground, a prezenței occidentale pe teren în Ucraina, dacă va fi nevoie. Totul pentru ca Ucraina să nu piardă și pentru ca Rusia să înțeleagă că, urmare a acțiunii sale nesăbuite din februarie 2022 - aducerea războiului pe scară largă înapoi în Europa, Ucraina este deja în Occident și nu va părăsi acest Occident care nu o va mai abandona.